Mai mulţi şefi de stat şi de guvern, inclusiv cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, doresc să includă în această declaraţie proiectul unei 'Europe cu mai multe viteze', opţiune căreia pare să-i fie favorabil şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dacă pentru unii alegerea acestui scenariu este semnul sfârşitului UE, alţii văd într-o asemenea abordare singura modalitate de a continua construcţia europeană, scrie portalul touteleurope.eu într-un articol în care explică acest concept al 'Europei cu mai multe viteze', denumită şi 'Europa cu geometrie variabilă' sau 'Europa a la Carte'.

Este o expresie folosită în general pentru a desemna o construcţie europeană în care nu toate statele participă la unele politici comune pentru că nu doresc să ia parte (opt-out), cum este de exemplu cazul a trei ţări (Marea Britanie, Irlanda, Danemarca) exceptate de la aplicarea deciziilor din domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI), ori ce refuză să intre în spaţiul Schengen sau să adopte moneda euro, ori nu îndeplinesc anumite condiţii pentru a face parte din zona euro sau din Schengen.

De fapt, din punctul de vedere al mecanismului luării unor decizii şi al instrumentelor instituţionale, cum ar fi abţinerea constructivă, sistemul de opt-out sau mecanismul cooperării consolidate, 'Europa cu mai multe viteze' există deja, iar opţiunea avansată de Comisie nu face decât să ofere o perspectivă pentru dezvoltarea suplimentară a integrării diferenţiate.

Dacă statele membre vor alege în final să meargă pe această cale, arhitectura instituţională a UE ar putea fi modificată mai mult sau mai puţin în profunzime, în funcţie de definiţia care va fi aleasă pentru 'Europa cu mai multe viteze'.

Dacă nu se va ajunge la niciun acord şi nu vor fi revizuite tratatele actuale, atunci s-ar putea înmulţi situaţiile în care se va recurge la mecanismul cooperării consolidate, ce necesită participarea a cel puţin nouă state membre. Va rămâne însă problema că unele politici comune importante pentru viitorul UE trebuie adoptate în unanimitate. Este cazul politicii externe şi de securitate comună, unde lipsa punctelor de vedere comune încă împiedică naşterea unei veritabile apărări europene.

Ideea de bază a 'Europei cu mai multe viteze' este să ofere acelor state care doresc să urmărească unele obiective comune posibilitatea de a acţiona, fără ca demersul lor să angajeze Uniunea în ansamblu. Dar pentru ca un asemenea sistem să funcţioneze este nevoie nu doar de schimbări în tratate, ci şi de ameliorarea guvernanţei actualelor componente instituţionale. De exemplu, un guvern al zonei euro, fără prerogative naţionale, ar putea permite zonei euro să evolueze independent de interesele divergente ale statelor membre.

Partizanii realizării 'Europei cu mai multe viteze' susţin că aceasta va permite depăşirea blocajelor instituţionale şi va flexibiliza procesul decizional la nivelul UE. Astfel s-ar aprofunda integrarea ţărilor ce participă la proiectele comune, iar statele care nu iau parte s-ar putea alătura ulterior.

Un alt argument în favoarea unei asemenea reforme a UE este respectarea principiului deja existent al subsidiarităţii, care prevede că la nivel european trebuie realizat numai ceea ce nu se poate face mai bine la nivel naţional. Statele membre ar avea astfel libertatea de a alege politicile europene la care să participe, în funcţie de interesele sau posibilităţile lor.

Însă adversarii Europei cu mai multe viteze cred că aceasta va creşte decalajele dintre statele membre, atât în ceea ce priveşte nivelul dezvoltării economice cât şi cel al integrării politice, preocupare întâlnită îndeosebi în statele est-europene.

Opozanţii unei construcţii europene diferenţiate văd în această opţiune şi un pericol pentru proiectul european în ansamblu. În opinia lor, o asemenea orientare va determina statele să fie preocupate doar de interesele lor naţionale.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat miercuri în faţa Parlamentului European cele cinci opţiuni posibile privind reforma proiectului european post-Brexit şi le-a cerut liderilor europeni să se poziţioneze clar faţă de aceste variante.

Una dintre opţiunile enunţate – şi care corespunde gradului cel mai redus de integrare – sugerează limitarea proiectului european la piaţa unică, pentru a se avea astfel în vedere faptul că statele membre nu pot găsi o poziţie comună într-un număr tot mai mare de chestiuni, cum ar fi de exemplu imigraţia (politica de azil pentru refugiaţi) ori apărarea comună.

La cealaltă extremă avem opţiunea care corespunde avansării în direcţia unei Europe federaliste, ce presupune o diminuare şi mai mult a competenţelor statelor naţionale în favoarea instituţiilor comunitare şi a deciziilor luate la nivelul UE.

Între aceste două opţiuni Juncker a enunţat trei posibile căi intermediare, printre care se numără şi o Europă cu mai multe viteze. Celelalte două scenarii în viziunea Comisiei Europene sunt ca blocul comunitar să se concentreze pe chestiunile în care UE chiar poate aduce o valoare adăugată sau să nu se schimbe nimic în mecanismele actuale.

Te-ar putea interesa și: