Vlad Voiculescu a învins. Votul pentru moțiunea simplă inițiată de PSD împotriva sa a picat în Camera Deputaților. De menționat este faptul că aceasta este prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură.

Regulamentul prevede că moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.

Moţiunea simplă depusă de PSD a fost intitulată “Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, și a fost semnată de 109 social-democraţi.

Documentul a fost dezbătut de deputaţi în şedinţa de luni, iar cu această ocazie reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.

Au existat jingiri și conflicte în timpul dezbaterii, iar alături de PSD au fost prezenți și reprezentanții AUR.

Cum s-a apărat Vlad Voiculescu

Potrivit documentului, în moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut “atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

De cealaltă parte, ministrul Vlad Voiculescu a declarat, la dezbaterile de luni, că autorul “direct” al ”dezastrului” din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD și nicidecum actuala Guvernare. El a precizat că sistemul de sănătate a fost găsit ”mai rău decât a fost lăsat”.

“Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 şi era un început de reformă reală”, a afirmat ministrul.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea