Ce spune Ion Țiriac despre accidentarea Simonei Halep

Potrivit lui Țiriac, aceasta ar avea o problemă la piciorul stâng. În plus, acesta a mai spus că pentru a fi pregătită pentru următorul turneu are nevoie de o pauză de aproximativ o lună. În prezent, sportiva deja efectuază un tratament de recuperare pentru accidentare din timpul turneului de la Dubai.

Simona Halep are o problemă zdravănă acum la piciorul stâng. Trebuie să stea o lună. Cu piciorul acesta ea a câștigat turneul și ați văzut în  ce hal a ajuns să lupte până la sfârșit”, a declarat Ion Țiriac, conform Telekom Sport.

Accidentarea îi poate afecta performanța la Indian Wells

Turneul Indian Wells din anul acesta va începe pe 12 martie însă Halep nu a făcut până acum niciun comentariu pe tema aceasta. Sportiva se va prezenta la turneu și probabil va lua decizia în ziua primului meci.

Halep a câștigat turneul de la Dubai

Simona Halep, locul 2 şi favorită numărul 1, a câştigat turneul de la Dubai pentru a doua oară în carieră, reuşind să obţină al 20-lea titlu în circuitul WTA. Ea s-a impus în faţa sportivei Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, scor 3-6, 6-3, 7-6 (7/5).

„Al 20-lea titlu la împlinirea a 20 de ani pentru turneul de la Dubai. Am luptat atât de mult pentru acesta şi este minunat”, a scris Halep pe pagina sa de Facebook la momentul respectiv.

Câți bani a câștigat după finala de la Dubai

Calificarea în finală este recompensată la Dubai cu un premiu de 372.200 de dolari şi cu 305 puncte WTA. Organizatorii au oferit învingătoarei un cec în valoare de 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.