Veste șoc despre Vladimir Putin. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel. Este informația momentului

Veste șoc despre Vladimir Putin. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel. Este informația momentului
Publicat de Leonard Bădilă la 31 martie 2022, 22:48

Joe Biden a declarat joi, 31 martie, că omologul său rus, Vladimir Putin, ar fi „izolat”. Situația ar fi apărut după ce liderul de la Kremlin „a demis sau a plasat în arest la domiciliu unii consilieri”.

Vladimir Putin a ajuns să fie izolat? Președintele SUA spune că există indici: Sunt multe speculații

Așadar, președintele american spune că Vladimir Putin „pare a fi izolat”. Mai mult, există indici, chiar dacă nu siguri, că acesta a demis sau a plasat în arest la domiciliu unii consilieri, spune Joe Biden.

„Sunt multe speculații. Pare a fi, nu am o certitudine, dar pare a fi izolat şi există indicii că a demis sau a plasat în arest la domiciliu unii consilieri. Dar nu vreau să insist prea mult pe aceste lucruri în acest moment, nu avem dovezi foarte solide”, a declarat Joe Biden într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

Kate Bedingfield, un purtător de cuvânt al Preşedinţiei SUA, a afirmat miercuri că există indicii că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi fost indus în eroare de comandanţii militari în legătură cu performanţele armatei ruse în Ucraina şi că unii consilieri nu i-au raportat exact efectele maisve ale sancţiunilor impuse de Occident.

Informațiile transmise anterior de președintele american

Amintim că Joe Biden a provocat un adevărat cutremur după ce a spus că Vladmir Putin nu mai poate rămâne la putere. În ciuda reacțiilor destul de vehemente ale Kremlinului, liderul de la Casa Albă a rămas însă pe poziții. El a spus că nu va retracta nimic şi nici nu vrea să-și ceară scuze. Mai mult chiar, Biden a spus că nu îi pasă ce crede el omologul său rus.

„Nu retractez nimic şi nu îmi cer scuze”, a spus preşedintele Joe Biden luni la Casa Albă, referindu-se la afirmaţia despre liderul rus Vladimir Putin, de sâmbătă, de la Varşovia. Biden a susținut că nu şi-a exprimat o schimbare de regim, ci „o opinie bazată pe emoţiile sale din acea zi”.

„Exprimam indignarea morală pe care am simţit-o faţă de modul în care se comportă Putin şi acţiunile acestui om. Tocmai veneam de la acele familii”, a spus el, referindu-se la refugiaţii ucraineni din Varşovia.

„Nu exprimam atunci sau nu exprimăm acum o schimbare a regimului”, a spus Biden.

„Exprimam exact ceea ce am spus – exprimam indignarea morală pe care am simţit-o faţă de acest om. Nu am formulat o schimbare de politică. Şi cred că, dacă va continua acest curs, va deveni un paria în întreaga lume şi cine ştie ce poate deveni acasă în ceea ce priveşte sprijinul”, a declarat Biden, conform CNN.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.