Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a Parlamentului European a amânat joi, pentru începutul lunii octombrie, votul asupra raportului realizat de Frederic Daerden, în lipsa unei traduceri în engleză a amendamentelor de compromis. Parlamentul European a înaintat şi anul trecut un raport asupra Platformei europene de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale, realizat de eurodeputata portugheză Ilda Figeiredo (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordica), care a fost adoptat, însă fără cererile pentru o directivă cadru din partea Comisiei.

Subliniind că instaurarea unui venit minim pentru toţi cetăţenii europeni, calculat după o referinţă de 60% din venitul mediu din fiecare ţară, este’ un mijloc de luptă împotriva sărăciei’, Frederic Daerden şi-a exprimat speranţa că în această toamnă se va obţine un "cadru legislativ" care să aibă "caracter obligatoriu pentru ţările membre".

"Când vorbim de un venit minim, nu ne referim la un salariu minim. Este vorba de o referinţă de 60% din venitul mediu din fiecare ţară. Cred că este important să subliniem faptul că nu este vorba de aceeaşi sumă pentru toată lumea", a explicat Daerden.

Venitul minim ‘trebuie să fie un venit care să le permită celor în dificultate – spre exemplu, cei care şi-au pierdut locul de muncă – să aibă acces la un anumit număr de bunuri şi servicii cu ajutorul cărora să trăiască în demnitate. Aceasta este logica după care lucrăm şi după care trebuie să colaborăm cu Comisia pentru a progresa în acest domeniu’, a afirmat Daerden.

Toate categoriile de cetăţeni europeni pot beneficia de pe urma propunerii, a adăugat eurodeputatul. ‘Obiectivul ar fi ca acest mecanism să existe pentru toţi, dar cu sume adaptate, evident, la nivelul de trai din fiecare ţară’, a subliniat Daerden, care a mai spus că scopul unei astfel de propuneri este de a determina statele membre ‘să-şi protejeze mai bine cetăţenii’.

Raportul realizat de Frederic Daerden cere ca executivul european "să iniţieze o directivă cadru privind venitul minim, menit a combate sărăcia şi a servi ca bază pentru ca oamenii să trăiască în demnitate şi să facă progrese în găsirea unui loc de muncă sau în indentificarea oportunităţilor de instruire, luând în considerare diferitele practici, acorduri colective de muncă şi legi din fiecare stat membru".

În 2008, peste 80 de milioane de persoane, dintre care 20 de milioane de copii, din Uniunea Europeană – echivalentul a 16,5 % din populaţie – trăiau sub pragul de sărăcie, situaţie care s-a înrăutăţit odată cu criza ecomomică, se arată în Platforma europeană de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale.
SURSA: Agerpres