Devine vacinarea obligatorie în România? Şeful DSU, Raed Arafat a făcut un anunţ extrem de clar. Autorităţile nu au de gând să schimbe tot ceea ce au anunţat până acum. Ministerul Sănătăţii va avea ultimul cuvânt.

Arafat, anunţ despre vaccinarea obligatorie

Şeful DSU, Raed Arafat, a făcut un anunţ extrem de important. Acesta a răspuns la întrebarea dacă vaccinarea ar putea deveni obligatorie în România. Arafat a spus clar că nu. “Este legitim că Ministerul Sănătății să se gândească la soluții de sănătate publică.

În același timp, știind că există campanii foarte agresive împotriva vaccinării COVID, trebuie să clarificăm că nu spune nimeni că vaccinarea va fi obligatorie” a declarat șeful DSU, conform Antena 3.

Mai mult, Arafat crede că nu se va schimba acest lucru nici pe viitor. “Nu cred că ministerul sănătății vine cu altceva. Pe partea de COVID clar vaccinarea este voluntară.” a subliniat Raed Arafat.

Arafat, atac la campaniile antivaccinare

“Toate campaniile anti-vaccinare, folosirea unor decese care s-au dovedit clar că nu au nicio legătură cu vaccinul, sunt extrem de periculoase. Și dacă fac ceva, întârzie momentul în care noi putem sa ajungem intradevar sa luam masuri serioase de relaxare si revenire la normalitate.”, a spus Arafat.

Mai mult, şeful DSU a prezentat bilanțul testelor și vaccinurilor în Romania și a explicat care este evoluția zilnică a cazurilor de infectare cu COVID-19. “În ultima perioadă suntem pe un platou, nu putem să spunem că scădem semnificativ sub. Sunt zone în care cazurile au scăzut, sunt foarte puține zone care sunt egale sau la creștere.

Numărul de cazuri a scăzut datorită măsurilor luate în ultima vreme. Și nu sunt măsuri atât de dure, față de alte țări.”, a mai explicat Arafat.

Sursa foto INQUAM / Virgil Simonescu