În iulie 1964, potrivit documentelor, Departamentul de Stat al SUA şi CIA au ordonat ambasadelor americane din Argentina şi Israel să verifice informaţiile conform cărora argentinienii au fost de acord să vândă israelienilor oxid concentrat de uraniu.
Autorităţile americane aflaseră despre această tranzacţie de la serviciile secrete britanice şi au informat, la rândul lor, serviciile de informaţii din Canada. În cele din urmă, Ambasada SUA din Argentina a confirmat ‘tranzacţia nucleară’ israeliano-argentiniană.
SUA s-au trezit atunci într-o situaţie foarte dificilă. Washingtonul nu putea aplica sancţiuni împotriva unuia din cei mai apropiaţi aliaţi ai săi în scopul de a-l forţa să renunţe la ambiţiile nucleare. Informaţii în acest sens s-au scurs către mass-media, provocând o criză politică în SUA şi, simultan, un conflict diplomatic puternic.
Israelul şi-a construit reactorul nuclear de la Dimona cu ajutorul Franţei, care a fost de acord, de asemenea, să-i vândă şi combustibil pentru acesta. Dar, după întoarcerea la guvernare a generalului Charles de Gaulle, Parisul şi-a schimbat politica faţă de Israel. Astfel, în 1963, guvernul de Gaulle a refuzat să furnizeze combustibil nuclear statului evreu.
Încercarea de a extrage uraniu din fosfaţi s-a dovedit prea costisitoare şi atunci Tel Aviv-ul a încercat să găsească alte surse de aprovizionare. O opţiune a fost achiziţionarea de combustibil nuclear din Republica Sud-Africană (RSA). Autorităţile israeliene au luat în considerare, de asemenea, şi varianta cumpărării de combustibil fie din Argentina, fie din Belgia. Într-un final, Israelul l-a achiziţionat de la Argentina.
Cumpărarea de oxid concentrat de uraniu a fost până recent un secret important al Israelului. Totuşi, principalul său secret nuclear viza existenţa unei instalaţii de reprocesare a combustibilului uzat de la reactorul de la Dimona în plutoniu militar, se mai spune în articol.
SURSA: Agerpres
CITEŞTE ŞI 
Un mare pericol planează asupra lumii
