Un reputat medic avertizează! Acești români ar putea să nu dezvolte anticorpi după vaccinare

Adrian Marinescu a subliniat că vârsta persoanelor care decid să se vaccineze este un factor cheie în capacitatea de dezvoltare a anticorpilor.

„În momentul în care este o vârstă avansată probabilitatea să nu dezvolte anticorpi este mai mare. În afară de imunitatea prin anticorpii atunci când mă vaccinez contează și imunitatea prin celule”, a explicat medicul.

Un alt element important ce trebuie luat în calcul

Conform acestuia, un alt element important ce trebuie luat în calcul sunt celulele cu memorie care știu să recunoască virusul.

„Altfel spus, și dacă nu am un titru de anticorpi corespunzător este foarte posibil atunci când voi veni în contact cu virusul să am acele celule cu memorie care vor știi să recunoască și, practic pot avea un avantaj faţă de cel care nu s-a vaccinat. Este un element important și pe care îl aș lua în calcul. Acest lucru este valabilă și la trecerea prin boală, imunitatea este dublă.

Este probabilitatea mai mică să mă infectezi dacă mă vaccinez, dar nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Ceea ce mă interesează e să nu fac boala, să nu fac cu o formă severă și dacă sunt persoane vulnerabile să nu pun viața în pericol”, a conchis medicul infecționist de la Institutul „Matei Balş”.

Cum afli dacă ai anticorpi specifici COVID-19?

Cei care nu știu să fi fost infectați cu coronavirus pot face un test calitativ IgG anti-N (nucleocapsida). Rezultatul acestui va arăta dacă există sau nu prezența anticorpilor specifici ai bolii, fără  preciza, însă, concentrația acestora. Este de menționat că proteina N este cel mai bine imunogen și bine conservat component viral.

Dacă totuși ai fost infectat cu coronavirus, pe lângă acest test calitativ, este recomandat să mai faci un test pentru anticorpi anti-Spike. Acesta măsoară concentrația de anticorpi. Amintim că testul anti-Spike poate fi efectuată și după vaccinarea anti-COVID, chiar dacă știi că te-ai infectat anterior sau nu.

Antena 3 mai notează că persoanele care se vaccinează și doresc să afle dacă prezintă sau nu anticorpii specifici SARS-CoV 2, vor folosi testul anti-Spike. Vaccinurile care sunt folosite în prezent în România sensibilizează celulele imune și induc producția de anticorpi anti-S, care împidedică pătrunderea și multiplicarea virusului în organism.

Medicul primar medicină de laborator, Daniela Stratomir, a precizat că răspunsul imun nu este atât de puternic după prima doză de vaccin administrată. După rapel, lucrurile se pot schimba.

Sursă foto: INQUAM Photos