Monaco, nava amiral a producătorului de ceasuri TAG Heuer, a fost fost prezentat la Baselworld 2018 (21-26 martie) cu o carcasă din carbon solid, un cadran complet negru și detalii de culoarea apei mărilor (aqua bleu). Oficialii companiei susțin că „niciodată până acum un design atât de îndrăzneț nu a marcat acest ceas recunoscut atât în lumea ceasornicăriei cât și în cea a sporturilor cu motor. Cea mai cunoscută piesă din colecția TAG Heuer a fost complet reinventată grație colaborării inteligente cu Bamford Watch Department”.

De altfel, aceasta nu este prima colaborare dintre TAG Heuer și BWD. În 2017, clienților mărcii elevțiene de ceasuri le-a fost oferită ocazia de a își personalize modelul preferat în atelierele BWD. Tocami succesul acestui demers a condus la colaborarea de astăzi când George Bamford, CEO al BWD și-a lăsat definitv amprenta asupra legendarului TAG Heuer Monaco.

Așa cum probabil vă așteptați, noua piesă păstrează unele dintre caracteristicile principale ale unui Monaco precum carcasa pătrată de 39 mm și coroana amplasată în partea stângă. Doar că ediția din 2018 are o carcasă foarte ușoară și rezistentă din carbon, markeri și alte elemente grafice evidențiate în culoarea bleu și o curea din piele de alligator. Toate acestea au adus modelului Monaco doza de modernism de care avea nevoie.

Trebuie menționat că în carcasă se află calibrul 11 Automatic și că piesa este rezistentă până la adâncimi ale apei de circa 100 m.