Primăria Capitalei susţine că Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID-19, nu este şi nici nu a fost vreodată „focar de infecţie”, răspunzând astfel unei afirmaţii făcute de deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei.

„În această perioadă dificilă, în care Primăria Capitalei şi ASSMB fac zilnic eforturi substanţiale pentru a asigura celor 19 spitale din subordine toate mijloacele necesare pentru a face faţă în cele mai bune condiţii pandemiei de COVID-19, există încă politiceni care lansează pe piaţa ştiri false, de natură a discredita munca eroilor noştri din prima linie şi a induce o stare de nelinişte şi teamă în rândul bucureştenilor. Faptul este de o gravitate excepţională, mai ales în contextul stării de urgenţă!”, afirmă Primăria Capitalei într-un comunicat de presă.

PMB: Afirmaţia lui Nicuşor Dan este în totalitate falsă, fiind vorba de un fake news în genul celor lansate pe piaţă de site-uri obscure

Primăria Capitalei arată că deputatul independent Nicuşor Dan – alături de care s-au aflat Stelian Bujduveanu, liderul consilierilor generali PNL şi Alexandru Gâdiuţă, liderul consilierilor generali USR – a afirmat într-o conferinţă susţinută miercuri că unul dintre „focarele de infecţie din România este la spitalul Carol Davila”, aflat în administrarea Primăriei Capitalei, prin ASSMB.

„Afirmaţia, promovată ulterior de deputatul independent Nicuşor Dan pe toate canalele – inclusiv sub forma unor postări sponsorizate pe Facebook – este în totalitate falsă, fiind vorba de un fake news în genul celor lansate pe piaţă de site-uri obscure, care sunt suspendate în această perioadă de autorităţile statului, tocmai din acest motiv. La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID-19, nu a existat niciodată, şi nici în prezent nu există niciun caz confirmat de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul personalului medical”, susţine Primăria Capitalei.

Conform sursei citate, ASSMB a anunţat, în data de 16 aprilie, că la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” există suspiciuni privind existenţa unor cazuri de infectare în rândul personalului, fiind vorba de 19 persoane care au ieşit pozitiv la o testare iniţială. După retestarea celor 19 cazuri suspecte la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, toate testele au ieşit negative, scrie Agerpres.