Un nou caz câștigat în arbitraj de România. Peste 300 milioane euro daune respinse investitorului străin
In 2015 societatea italiană Fin.Co.Ge.Ro a chemat în arbitraj România solicitând despăgubiri în legătură cu trei proiecte de investiții pe care le-a făcut în România, respectiv două proiecte imobiliare de locuințe și spații comerciale în Constanța și Brăila și construirea unui aeroport internațional în Galați.
Societatea italiană a reproșat statului român că autoritățile publice locale din cele trei orașe s-ar fi opus la implementarea celor trei proiecte și că ar fi solicitat îndeplinirea unor condiții nerezonabile.
Dosarul s-a judecat sub regulile UNCITRAL în baza Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor dintre Romania și Italia, o procedură internatională asemănătoare dosarelor ICSID cu care România s-a mai confruntat în trecut.
În cazul Fin.Co.Ge.Ro, arbitrajul internațional a dat câștig de cauză Românei și, prin hotărârea dată în anul 2019, a respins toate cererile societății italiene, în valoare totală de peste 300 milioane de Eur. De asemenea, investitorul străin a fost obligat să despăgubească statul român pentru toate cheltuielile de arbitraj efectuate.
Avocații care au reprezentat statul român în acest dosar au fost „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din România (fostă Leaua & Asociații) și „Lalive” din Elveția. Aceleași case de avocatură au mai apărat cu succes în trecut România și în cauzele ICSID: The Rompetrol Group NV vs. Romania (No. ARB/06/03), unde investitorului i-au fost respinse toate pretențiile financiare împotriva statului român și Hassan Awdi ș.a. vs. România (No. ARB/10/13), unde investitorului i-au fost respinse pretenții în valoare de peste 439 milioane eur plus dobanzi, fiind admisă doar cererea de restituire a unor sume efectiv achitate către statul român, în sumă de aproximativ 7,5 milioane eur plus dobânzi, respectiv 1,7 % din ceea ce solicitase.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





