Traian Băsescu a reacționat acid după condamnarea fiicei sale, Ioana Băsescu. De menționat este faptul că, aceasta a fost condamnată la cinci ani de închisoare, în dosarul privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009.

În acest context, fostul președinte nu a mai rezistat și a spus adevărul despre acuzațiile care i se aduc fiicei sale. Mai exact, Traian Băsescu susține că Ioana nu ar fi primit niciun ban, iar acuzațiile care i se aduc nu sunt adevărate.

„Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea Plus.

Totodată, se pare că fostul președinte are mare încredere în fiica sa. Acesta s-a declarat convins de nevinovăția Ionaei și a criticat aspru lipsa de implicare a autorităților în a face dreptate în alte cazuri.

Traian Băsescu a răbufnit

Mai exact, Băsescu nu a dat nume, însă a făcut referire la o serie de personaje care au făcut averi mai mult sau mai puțin de pe urma unor afaceri corecte. Potrivit acestuia, în loc ca acestea să răspundă în fața legii, milionarii au fost ocoliți tot timpul în orice tip de anchetă.

„În schimb, am văzut foarte mulți care au furat milioane și care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni!”, a mai spus Traian Băsescu.

De menționat este faptul că, reacția fostului președinte vine în contextul în care, fiica sa, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. Aceasta a fost acuzată de săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.

Totodată, în același dosar este implicată și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, care a primit o condamnare de 8 ani de închisoare cu executare, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Decizia nu a fost definitivă, iar avocații au făcut deja recurs în acest context.