S-a dat alerta în judeţul Dâmboviţa! Salvatorii au intervenit de urgenţă la locul unui incident rutier.

Şoferul unei betoniere a rămas încarcerat, după ce utilajul pe care-l conducea s-a răsturnat.

Intervenţie extrem de dificilă. Şoferul nu a putut fi salvat până nu a fost chemată o o macara de mare tonaj

Bărbatul în vârstă de 37 de ani venea dinspre Târgovişte şi cobora o pantă spre comuna Hulubeşti din judeţul Dâmboviţa. El nu a mai reuşit să controleze volanul într-o curbă periculoasă, astfel că betoniera s-a răsturnat în afară părţii carosabile, în şantul de pe marginea drumului.

La fața locului au fost mobilizate forțe impresionante de la descarcerare, SMURD, ambulanță, pompieri și poliție, transmit stirileprotv.ro.

Sursa foto: stirileprotv.ro

Salvatorii au încercat mai bine de o oră să ridice cabina şi să-l scoată pe şofer din interior, fără să-i pună viaţa în pericol, însă fără succes. În cele din urmă, a fost chemată în ajutor o macara de mare tonaj, cu ajutorul căreia a fost ridicată puțin câte puțin cabina betonierei, iar victima a putut fi scoasă, în viaţă, dintre fiarele contorsionate.

Operațiunea de salvare s-a terminat cu succes. Șoferul a fost preluat imediat de echipajul de la ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru îngrijiri și investigații.

Martorii spun că de vină pentru accident ar fi un alt şofer

Unii dintre martori susțin însă că șoferului betonierei i-ar fi tăiat calea un autoturism și atunci s-ar fi răsturnat. Polițiști cercetează acum această ipoteză.

“A venit în curbă și a venit o mașină. Curba prea periculoasă, nu a mai avut ce să facă”, a declarat unul dintre martori.

Ce spun salvatorii chemaţi la faţa locului?

“Intervenția a fost foarte dificilă din cauza greutății autocisternei. Victima a fost prinsă între scaun, cisternă și pământ. După o perioadă îndelungată am acționat pentru descarcerare și victima a fost extrasă”, a declarat plutonier adjutant Bogdan Sanda, şef Gardă Intervenţie Detaşament Găeşti.

“Am fost chemați pentru o persoaăa conștientaă prinsă sub o betonieră. E posibil să aibă fracturi la picioare”, a precizat şi dr. Corina Ungureanu, medic SAJ Dâmboviţa.