Klaus Iohannis, mesaj de condoleanţe după cutremurul devastator din Maroc

Klaus Iohannis este marcat de tragedia care a avut loc, în urmă cu doar câteva ore în Maroc.

Un cutremur foarte puternic a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în această ţară. Seismul de magnitudine 6,8 grade pe Richter a avut loc la o adâncime mică, de numai 18,5 km. Daunele sunt catastrofale, iar numărul morţilor este estimat la cel puţin 632 de oameni.

Alte 329 de persoane ar fi rănite, dintre care 51 sunt în stare gravă. Multe clădiri s-au prăbuşit în urma seismului puternic. Bilanţurile sunt încă provizorii.

În urma acestei tragedii, preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de condoleanţe către poporul marocan.

„Întristat de dezastrul care a avut loc aseară în Maroc.

Gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care şi-au pierdut viaţa în această tragedie.

Dorim însănătoşire grabnică răniţilor”, este mesajul postat de Klaus Iohannis pe reţeaua X (fosta Twitter).

Ce povestesc oamenii care au trăit pe viu seismul din Maroc?

Lorella Palmer, o turistă britanică aflată în vacanță în Marrakesh, a descris ce s-a întâmplat când a avut loc cutremurul.

„Camera a început să tremure”, a declarat ea pentru BBC News. „Cred că creierul nu înregistrează imediat ce se întâmplă până când ramele tablourilor și patul încep să tremure”, a mai spus turista.

Francezul Michael Bizet a declarat pentru agenția de știri AFP că se afla în pat când s-a produs dezastrul: „Am crezut că patul meu o să zboare. A fost haos total, o adevărată catastrofă, o nebunie”.

Locuitorii din Marrakesh care au declarat că au avut loc întreruperi de energie electrică în urma cutremurului, ceea ce pare să fi avut impact și asupra internetului, serviciul de monitorizare NetBlocks raportând o „întrerupere a legăturilor” în oraș, în cursul nopții.

Seismologii americani spun că acest cutremur a fost neobişnuit de puternic pentru zona respectivă

Institutul American de Geofizică a declarat că seismul de vineri seara a fost neobişnuit de puternic pentru regiune.

„Cutremurele de această magnitudine în regiune sunt neobişnuite, dar nu neaşteptate. Din 1900, nu au mai avut loc cutremure M6 (magnitude 6)”, a arătat USGS.

Din păcate, mulţi oameni din zonă locuiesc în imobile care sunt „foarte vulnerabile la cutremure”.

Devastatorul cutremur a fost înregistrat la scurt timp după ora locală 23.00, mai exact la 22.11 GMT. El s-a produs la sud-vest de oraşul turistic Marrakech, la 320 de kilometri la sud de capitala Rabat.