"Noi măsurăm standardul de viaţă prin volumul venitului pe cap de locuitor, având în vedere forţa de cumpărare. După 1989 am avut mai puţin de 30% din nivelul german. Acum avem peste 50%. Cred că Polonia nu ar trebui să se mulţumească cu atât. Ceea ce se întâmplă începând din anul 1989 sunt evenimente de dimensiune istorică. Timp de 300 de ani, Occidentul Europei s-a dezvoltat mai rapid decât Estul. Acum suntem în primul rând independenţi, iar în al doilea rând putem recupera această distanţă. Putem realiza ceea ce vrea majoritatea dintre noi" – a spus Balcerowicz.
Întrebat dacă Polonia va ajunge din urmă Germania, a replicat: "Cu un scenariu favorabil peste 20 de ani, dacă guvernele viitoare vor menţine cursul stabilit".
În opinia lui Balcerowicz, grevele şi protestele în ţările europene împotriva reformelor "încă nu constituie un semnal de alarmă".
"Cele mai radicale reforme în UE, şi anume în ţările baltice, aproape că nu au provocat proteste, dar reforme mult mai mici în Franţa au fost însoţite de proteste mult mai mari", a remarcat.
Balcerowicz a apreciat că zona euro ca întreg nu este cufundată în criză, numai sudul ei. "Nu avem voie să privim toate ţările din Sud cu ochelari greceşti. Acum 7-8 ani, Germania era acolo unde este astăzi Italia. Germania a fost omul bolnav al Europei. A domnit stagnarea, apoi a venit timpul reformelor (ale fostului cancelar Gerhard Schroder). Acesta a fost principalul motiv pentru care astăzi Germania se descurcă din punct de vedere economic mult mai bine. Foarte multe lucruri depind de reformele interne – a subliniat Balcerowicz.
A vorbi despre "rezolvarea europeană" a crizei înseamnă cuvinte goale, în opinia sa. "Cum poate fi rezolvată problema Italiei în stil european? Rezolvarea poate fi numai italiană. Acelaşi lucru este valabil pentru Spania", a spus.
Balcerowicz a apreciat că, dacă Polonia va fi bine pregătită pentru adoptarea monedei comune şi va avea şansa să aparţină grupului de ţări nordice care se descurcă mai bine, şi nu grupului de ţări aflate în criză, atunci euro poate fi avantajos. "Pentru a fi aşa, Polonia are nevoie de o economie elastică, iar aceasta înseamnă o piaţă a muncii elastică. Ne aflăm în această chestiune puţin mai bine decât majoritatea ţărilor din zona euro, dar trebuie să ne mai întărim", a adăugat.
Aceasta înseamnă necesitatea menţinerii disciplinei salariale. "Salariile nu pot creşte mai repede decât productivitatea. În caz contrar, scade competitivitatea", a explicat. "Milioane de oameni suferă, când votează mai întâi cu partidul Sf. Nicolae, după care vine criza şi trebuie redus totul din nou", a avertizat.