Piaţa de acţiuni a înregistrat o evoluţie modestă în săptămâna recent încheiată, cu o volatilitate importantă pentru acţiunile din domeniul îngrăşămintelor.

S-au remarcat acţiunile Azomureş, care au adus acţionarilor un câştig de peste 68% doar în săptămâna 16 – 23 mai. Ultima tranzacţie s-a realizat vineri la 0,449 lei/acţiune, acesta fiind nivelul maxim din februarie 2005. Cu o creştere de 173% doar în ultimele trei săptămâni şi cu o creştere zilnică de peste 14% în patru din ultimele şase şedinţe, acţiunile AZO au avut o evoluţie de excepţie. Şi volumele zilnice tranzacţionate au crescut spectaculos, de peste zece ori faţă de media ultimelor 200 de şedinţe. O corecţie poate să apară în orice moment. Recomandăm ca investitorii fără experienţă în tranzacţionare să ocolească astfel de plasamente. Rezultatele financiare ale companiei depind foarte mult de preţul gazului metan, unde se aşteaptă o creştere, şi de preţul la îngrăşăminte din plan extern.

Indicii au încheiat săptămâna cu scăderi între 2,6% pentru indicele principal BET şi 4,2% pentru indicele SIF. Şedinţele de corecţie au venit după ce indicii au înregistrat creşteri de 7-8% acum două săptămâni.

Dintre companiile care intră în coşul indicelui, acţiunile Biofarm sunt singurele care au reuşit să închidă săptămâna cu creştere. Ultima tranzacţie cu BIO s-a încheiat la 0,285 lei, în creştere cu 6,3%. La polul opus, avem Turbomecanica. Aceasta a dezamăgit iar investitorii, primele trei luni fiind încheiate cu pierdere. Dintre SIF-uri, cele mai afectate de scădere au fost acţiunile SIF Moldova (-6,5%), iar cele mai stabile SIF Transilvania, cu o scădere de 2%. Acţiunile din domeniul financiar au pierdut în perioada analizată aproximativ jumătate din creşterea pe care cu greu au reuşit să o realizeze în urmă cu două săptămâni. În sectorul bancar, Erste Bank a scăzut cu 3%, BRD şi Banca Transilvania cu aproximativ patru procente, în timp ce acţiunile Banca Carpatica au fost ceva mai stabile, corecţia titlurilor BCC fiind de 1%.

În sectorul petrolier, acţiunile Petrom s-au tranzacţionat şi la 0,54 lei, ultima tranzacţie de la 0,525 lei fiind în scădere uşoară faţă de săptămâna precedentă.

105-13815-31bursa21.jpg 

Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008