Elena Mitriță, soția lui Nelu Ploieșteanu a răbufnit după moartea soțului său și criticiă aspru modul în care medicii s-au ocupat de acesta. De menționat este faptul că, interpretul de muzică lăutărească se afla în stare gravă la secția de Anestezi și Terapie Intensivă a spitalului Floreasca din București după ce, inițial, a refuzat internarea.

Mai târziu, aceasta a ajuns pe mâna medicilor într-o stare mult mai gravă, dar și cu mai multe complicații. În acest context, soția sa le acuză pe infirmierele de la spital că nu îl tratau bine pe Nelu Ploieșteanu. Totodată, acesta a mai precizat că ele aveau o atitudine disprețuitpare față de el, deși fiica ei le-a dat șpagă pentru a se ocupa de artist.

Elena Mitriță a mai povestit un eveniment pe care l-a văzut chiar ea, în care artistul nu era ajutat și trebuie să își caute singur pastilele și ce mai avea el nevoie la acel moment.

„Fiica mea dădea de fiecare dată pachetul și câteva sute de lei infirmierelor să îl îngrijească. Iar ele au început să țipe la el.

Vă spun, când l-am văzut cu oxigenul la gură, aplecat să își caute pastilele, nimeni nu l-a ajutat iar infirmiera a început să țipe. Mie mi s-a făcut rău, din cauza asta am ajuns la spital, nu am avut COVID”, a declarat soția artistului în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP”de la Prima TV.

De ce Nelu Ploieșteanu a plecat prima oară de la spital

Totodată, aceasta a vorbit și despre motivul pentru care Nelu Ploieșteanu a plecat de la spital în primă fază. Potrivit acesteia, artistul a avut consimțământul medicilor pentru a se putea reîntoarce acasă.

Ea a mai adăugat că în doar câteva zile, starea de sănătate a artistului s-a degradat, iar în urma unui tomograf, s-a descoperit că acesta avea plămânii inflamați.

„L-am dus la spital. I-au făcut investigațiile, i-au dat pastile, am venit acasă, a fost ceva mai bine și vineri i-am spus să meargă la medic, sâmbătă s-a internat.

Doctorii au fost de acord că el să meargă acasă, el a dat semnătură să plece acasă. Când ne-am întors sâmbătă i s-a făcut tomograf. Când vezi pacienți cu plămânii inflamați nu îi lași la oxigen puțin”, a continuat soția lui Nelu Ploieșteanu.

În același timp, Elena Mitriță i-a acuzat și pe cei de la morgă că nu au respectat regulile sanitare de protecție împotriva coronavirusului, susținând că nimeni nu purta mască sau mănuși atunci când ginerele ei a mers să ia sicriul. Ea a mai menționat că nu înțelege unde se ascunde virusul dacă nici măcar acești oameni nu respectau normele impuse.

„Când ginerele meu s-a dus să ia sicriul, toți cei de acolo nu erau echipați, nu aveau mănuși, nu aveau măști. Virsul asta unde este? Să îmi spună parlamentarii, medicii. O să spun multe”, a mai spus Elena Mitriță.

De menționat este faptul că, Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu Covid-19 la începutul lunii aprilie, la doar o săptămână de când s-a stins din viață colega lui de breaslă, Cornelia Catanga.