Vladimir Putin, președintele Rusiei, a vorbit recent, într-un interviu difuzat duminică seara la televiziunea rusă de stat, că luat decizia de a respinge o propunere a Ministerului Apărării de a organiza exerciţii militare la Marea Neagră. Astfel, liderul rus spune că nu vrea să dea un răspuns la activitatea NATO în zonă, deoarece nu vrea să escaladeze tensiunile în regiune, conform Reuters.

Rusia acuză o creștere periculoasă a activității militare a NATO în Marea Neagră

Totuși, Rusia s-a plâns de ceea ce a numit o creştere periculoasă a activităţii militare a Statelor Unite şi a aliaţilor săi în regiunea Mării Negre, cu o activitate mai mare a avioanelor de spionaj occidentale, zboruri cu bombardiere strategice şi prezenţa a două nave de război americane. O parte din activitate a avut loc în vecinătatea Crimeei, peninsula de la Marea Neagră pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014 şi pe care Kievul o doreşte înapoi, tranmite news.ro.

Tensiunile sunt, de asemenea, mari în legătură cu ceea ce oficialii americani au numit o consolidare îngrijorătoare a armatei ruse în apropierea Ucrainei şi un conflict legat de migranţi între Belarus, un aliat apropiat al Rusiei, şi Uniunea Europeană.

Reacția lui Putin după exercițiile NATO

Vladimir Putin a acordat recent un interviu acordat televiziunii de stat, publicat pe site-ul Kremlinului şi difuzat duminică seara. Acesta a spus că nu vrea să alimenteze tensiunile în zona Mării Negre.

„Ar trebui să spun că Ministerul nostru al Apărării a avut o propunere de a organiza propriile noastre exerciţii rapide în acele ape. Dar cred că ar fi inutil şi că nu este nevoie să creştem tensiunile acolo”, a transmis Putin.

”Deci, Ministerul Apărării se limitează la escortarea avioanelor şi navelor (NATO)”, a mai declarat liderul de stat rus pentru postul Rossiya-1.

Anunțul SUA privind exercițiile militare

Statele Unite au transmis însă că navele sale de război se află în Marea Neagră pentru a spori colaborarea cu aliaţii NATO din regiune.

”Statele Unite şi aliaţii lor din NATO desfăşoară cu adevărat exerciţii neplanificate, vreau să subliniez, exerciţii neplanificate în apele Mării Negre. Aceasta este o provocare serioasă pentru noi”, a spus Putin”.