În analiză precedentă (publicată aici) am arătat o vulnerabilitate a sistemului bancar ignorată de BNR – expunerea sistemului bancar la riscul statului ca procent din active. Dar crizele bancare au legătură în special cu pasivele, finanțarea băncilor. Sistemul bancar atrage depozite și finanțează cu credite. Depozitele sunt din mai multe surse: populație, companii, piață interbancară. În același timp, sistemul bancar poate să atragă finanțare prin emitere de acțiuni sau obligațiuni. Şi acest risc, structura finanțării, este ignorat de BNR. Mai bine spus, sistemul bancar nu este testat față de riscul de pierdere a încrederii care depinde foarte mult de structura pasivelor. Criza din Grecia a arătat cât de importantă este structura pasivelor. Pierderea încrederii în sistemul financiar bancar a dus la transferul depozitelor din sistemul bancar din Grecia către alte sisteme bancare. Au fost transferate atât depozitele persoanelor fizice, cât și cele ale companiilor.
Ce s-a întâmplat în Grecia nu este un secret pentru nimeni. De aceea este surprinzător că nu găsim în raportul asupra stabilității financiare al BNR niciun scenariu advers în care să se simuleze pierderea încrederii în sistemul bancar. Așa cum arată structura pasivelor în acest moment nu cred că sistemul financiar bancar din România ar rezista unui astfel de șoc. În acest moment, 55% din pasive sunt atrase de la companii și populație, faţă de 44% în 2008. Majoritatea acestor depozite, 93%, au o scadență mai mică de un an. Depozitele (finanțarea) atrase din exterior au scăzut de la 30% în 2008 la 16%. Iar capitalul propriu reprezintă 18% din pasive, 10% în 2008. Riscul, din punctul meu de vedere, este dat de importanţa din ce în ce mai mare acordată finanțării de la persoane fizice și companii. În cazul pierderii încrederii în sistemul bancar aceste depozite sunt cele care vor pleca – run on banks. Cea mai stabilă parte a finanțării o prezintă capitalurile proprii care sunt la un nivel scăzut, din punctul meu de vedere. Partea bună, totuși, este că BNR înțelege riscul în sistemul bancar de la această structură a finanțării. Din păcate, alege să-l ignore uitându-se la evoluția din trecut care arată că o parte semnificativă (cât?) din clienți își mențin depozitele și după scadență. Important este de văzut cum reacționează în cazul unei crize de încredere în sistemul bancar, iar acest scenariu lipsește dintr-un raport de 180 de pagini.
„După maturitate, depozitele cu scadenţă sub un an au continuat să fie preponderente (93% din volumul depozitelor atrase de la clientela nebancară, respectiv circa 53% din totalul pasivelor bancare, în iunie 2015). Această potenţială vulnerabilitate este atenuată, în mare măsură, de predominanța în stoc a depozitelor populației, care sunt caracterizate, în general, printr-o bună stabilitate din punct de vedere al gradului de permanență.“ (RSF, BNR, 2015). Este clar că soluția o reprezintă un transfer al finanțării de la populație și companii către capitaluri proprii. În acest moment structura finanțării sistemului bancar alături de expunerea la riscul de stat nu oferă, din punctul meu de vedere, imaginea unui sistem bancar solid în fața unor șocuri adverse.
