Senatorii şi deputaţii din Comisiile de buget-finanţe au votat astăzi.

Au fost admise candidaturile lui Ilie Sârbu, pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi Niculae Bădălău (PSD), pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.

Se pare că Ilie Sârbu a fost validat pe locul rămas vacant prin demisia lui Nicu Marcu, pe durata rămasă a mandatului început cu data de 15 octombrie 2014, potrivit Hotărârii Parlamentului nr 28/2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi, potrivit raportului comisiilor de specialitate.

În ceea ce privește numărul voturilor, aceasta a fost validat cu 329 de voturi „pentru”, iar împotrivă au votat 20 de parlamentari.

Aproape 300 de voturi pentru Niculae Bădălău

De cealaltă parte, Niculae Bădălău, consilier de conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, a fost votat cu 294 de voturi „pentru”, iar 55 de parlametari au votat împotrivă.

Totodată, au mai primit avizul parlamentarilor pentru funcţia de consilier al Curţii de Conturi: Sorin Lază – 329 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă”: Ion Călin – 326 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă”, Claudia Boghicevici (pentru un mandat de 9 ani, începând cu 15 octombrie 2020) – 326 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” ; Dezso Csongor – Attila – 328 de voturi „pentru”, 21 „împotrivă”, Adrian Popa – 327 de voturi pentru, 22 „împotrivă”.