Se pare că Nicușor Dan ar proteja interesele unui afacerist cu dosare penale care și-a tras ilegal pe domeniul public ditamai restaurantul pe domeniul public, după cum relatează cetateanul.net. Acesta ar fi intervenit în apărarea lui Mihai Mitrache, zis „Câine”, în momentul în care Primăria Sectorului 4 i-a demolat clădirea ridicată ilegal în „Orășelul Copiilor”, unde și-a mai făcut și buletinul ilegal, pe domeniul public.

De asemenea, Nicușor Dan ar avea de plătit despăgubiri și cheltuieli de judecată de ordinul sutelor de mii de lei în mai multe procese pierdute cu dezvoltatori imobiliari sau instituții publice, cărora a vrut să le blocheze proiectele. Recent judecătorii l-au obligat pe acesta și pe asociațiile pe care le controlează la plata unor cheltuieli de judecată record în favoarea companiilor care dezvoltă proiectul One Floreasca City.

Conform cetateanul.net, Nicușor Dan ar folosit asociațiile în instanță pentru a bloca One Floreasca City – Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală și Asociația Salvați Bucureștiul au de plătit dezvoltatorilor One Mircea Eliade Properties SRL și Auchan România SA peste 150.000 de lei (circa 31.000 de euro), drept cheltuieli de judecată.

De asemenea, analistul politic Cozmin Gușă l-a somat recent pe Rareș Bogdan să spună dacă PNL-ul îi va retrage sprijinul politic lui Nicușor Dan, în cazul în care se va dovedi că acesta din urmă este implicat în Mafia imobiliară din Capitală.

„Întrebare pentru RAREȘ BOGDAN despre NICUȘOR DAN: DACĂ SE VA DOVEDI CĂ NICUȘOR DAN, alias „PLICUȘOR BAN”, ESTE IMPLICAT ÎN ȘMECHERIILE MAFIEI IMOBILIARE DIN BUCUREȘTI, CU BENEFICII MATERIALE PENTRU SINE SAU APROPIAȚII SĂI, VEI SOLICITA PNL-ului SĂ SCHIMBE CANDIDATUL ȘI SĂ SUSȚINĂ PE ALTCINEVA? Desigur că puteam să-i adresez lui Rareș această întrebare într-o conversație telefonică, însă înafara relației de prietenie veche pe care o avem, eu sunt analist public, el e om politic si prim-vicepreședinte PNL, iar viitoarea administrare a Bucureștiului este o treabă de maximă responsabilitate”, a scris pe Facebook Cozmin Gușă.

Acesta a vorbit și despre ONG-urilor pe care le controlează Nicușor Dan cu scopul de a bloca în instanță marile proiecte imobiliare ale Capitalei, până când dezvoltatorii acceptă să „cotizeze”.

„Așadar, informațiile care circulă, din surse de încredere (!), sunt cam așa: există câțiva oameni de afaceri care-n ultimii ani, dorind să dezvolte proiecte imobiliare, s-au lovit de reclamațiile formale ale lui Nicușor Dan, care le-ar fi condiționat „PACEA”, de oferirea unor sume de bani ca sponsorizări (subiectul are mare notorietate în lumea de afaceri bucureșteană!); în plus, se pare că este chiar o înregistrare ambientală a unei discuții incriminatoare dintre „Plicușor” și tatăl unui consilier general al USR (impus pe listă chiar de către Nicușor Dan!), care tată are interese imobiliare comune cu celebrul “BENEFICIAR” Costanda”, a mai scris Cozmin Gușă.

Nicușor Dan și „Salvați Bucureștiul”, au intervenit în procesul în care Mihai Mitrache a dat în judecată Primăria Sectorului 4, care se întinsese ilegal tocmai pe spațiul verde al „Orășelului Copiilor”. În același parc deține un restaurant și prietenul lui Nicușor Dan, Dan Trifu, președintele ONG-ului EcoCivica „partener” în mai multe procese, cu „Salvați Bucureștiul”, după cum a dezvăluit presa.

„Considerăm că Dispoziţia nr. 3339/02.12.2018 emisă de Primarul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti este ilegală şi aduce atingere calităţii locuirii reclamantei. (…) Se generează un prejudiciu familiei Mitrache, care are locuința în respectivul imobil (desființarea printr-o dispoziție ilegală a locuinței unei familii cu copii mici este motivul principal pentru care subscrisa a intervenit în prezența cauză)”, se arată în cererea de intervenție accesorie a Asociației „Salvați Bucureștiul”.

 

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea