Vești bune pentru bucureșteni!

Astfel, prefectul Capitalei a anunţat că, în cazul în care se menţine trendul descendent, o şedinţă a CMBSU va avea loc duminică, în prima parte a zilei, pentru a decide deschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%.

Conform celor spuse de Alin Stoica, măsura va intra în vigoare de luni, ora 00:00, în cazul în care trendul nu se va schimba.

Declarația lui Alin Stoica

Alin Stoica a fost întrebat vineri, 30 aprilie, când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru a decide relaxarea restricțiilor din București.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica la Digi 24.

Când și cum se relaxează restricțiile?

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, vineri seara, că există o discuție cu privire la relaxarea măsurilor restrictive și că aceasta s-ar putea produce treptat, în funcție de numărul de persoane vaccinate dintr-o localitate.

El a mai spus că Ministerul Culturii și Ministerul Economiei lucrează pe anumite recomandări și urmează să vină cu propuneri în acest sens.

„Ministerul Culturii, ministerul Economiei lucrează pe unele recomandări, urmează să vină cu unele propuneri care normal că se analizează la toate nivelurile şi probabil dacă mergem cu vaccinarea, sunt aproape 5 milioane de doze administrate în ţară, dacă continuăm să administrăm vaccinul şi creşte procentul celor vaccinaţi, până la 1 iunie, clar că se poate începe discuţia despre introducerea unor măsuri de revenire cât mai aproape de normalitate. Treptat, bine calculat, dar aceste lucruri depinde de concluziile care vor fi trase de Comitetul interministerial.”, spune Arafat.