Se taie pensiile speciale?! Anunțul făcut de Florin Roman

Se taie pensiile speciale?! Anunțul făcut de Florin Roman
Publicat de Valentina Drăgoi la 1 aprilie 2020, 14:25
Din cuprinsul articolului

Vești proaste pentru o parte din români. Anunțul a fost făcut de Florin Roman, liderul deputaților PNL. Potrivit acestuia, miercuri a fost depus un amendament la OUG 29/2020, prin care se solicită impozitarea progresiva a pensiilor speciale.

Potrivit liderului PNL, în amendamentul depus este solicitată impozitarea progresiva a pensiilor speciale de la 10% si pana la 95%.

„In calitate de lider de grup al PNL de la Camera Deputaților, alături de liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, am depus azi un amendament la OUG 29/2020, prin care solicităm impozitarea progresiva a pensiilor speciale de la 10% si pana la 95%.

Este vremea solidarității și a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care avem acum, atât de multă nevoie. Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziționarea de aparatură medicală, echipamente și materiale sanitare, dar și pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus, fie că vorbim de medici, asistenți, polițiști, armata, jandarmi, pompieri, ambulanțieri, biologi și bio-chimiști, personal de triaj, de la IGSU sau funcționari ai serviciilor sociale din primării, care asigură alimentele și medicamentele necesare la domiciliu pentru vârstnici”, susține liderul PNL.

Cum vor fi impozitate pensiile?

Florin Roman a explicat care va fi modul de impozitare al pensiilor.

„Propunerea vizează impozitarea cu 10% a pensiilor speciale între 2001-4000 lei, cu 60% a pensiilor speciale cuprinse între 4001-7000 lei și cu 95% a pensiilor speciale care depășesc cuantumul de 7000 lei. Am optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgență, pentru a nu intra în conflict constituțional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii. În plus, amendarea legii de modificare a OUG poate trece maxim intr-o săptămâna de parlament, dacă exista voința politica. Pentru că sunt convins că se va bucura de susținerea tuturor forțelor politice responsabile!”, a adăugat liderul PNL.

Potrivit acestuia, militarii și polițiștii nu se încadrează în categoria de impozitare.

În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii și funcționarii parlamentari; magistrații și personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcționarii Curtii de conturi; Avocatul poporului; personalul navigant; personalul diplomatic. Nu intra in categoria impozitării progresive polițiștii și militarii, beneficiari ai unor pensii militare.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.