Economia Chinei va fi forțată să se recalibreze din cauza unei ordini globale „fracturate”, iar factorii noi de creștere vor „dezamăgi” piețele globale, a declarat David Roche.

Creștere modestă a sprijinului fiscal pentru economie

Zilele trecute, în timpul Congresului Național al Poporului, guvernul chinez a anunțat o țintă de creștere de „aproximativ 5%” a produsului intern brut în 2023, adică cea mai scăzută de mai bine de trei decenii, și sub nivelul de 5,5% prognozat de economiști. De asemenea, Beijing-ul a propus o creștere modestă a sprijinului fiscal pentru economie, extinzând ținta de deficit bugetar de la 2,8% în 2022 la 3% pentru acest an.

Președintele Xi Jinping și alți oficiali au încercat să minimalizeze predicțiile Occidentului privind perspectivele slabe de creștere a economiei Chinei, pe măsură ce relațiile dintre Beijing și Washington continuă să se deterioreze. Noul ministru chinez de Externe, Qin Gang, a declarat că relațiile sino-americane nu mai urmează o „cale rațională” și a avertizat cu privire la un conflict, dacă SUA nu pune „frână”.

Lucrurile s-au schimbat radical în ceea ce privește rolul Chinei în economia globală

Roche a declarat pentru CNBC că „lucrurile s-au schimbat” radical în ceea ce privește rolul Chinei în economia globală, deoarece Beijingul va fi forțat să privească mai mult în propria ogradă pentru a-și atinge ambițiile de creștere. „China știe acum că, dacă va atinge creșterea, trebuie să o realizeze pe plan intern, ceea ce înseamnă o reformă care nu a fost încă întreprinsă. Înseamnă și să-i convingă pe consumatori să cheltuiască mai mult, dar pare destul de ezitant în a o face”, mai declarat Roche.

Hegemonia SUA este fracturată” în ordinea economică globală

Roche a mai remarcat că „hegemonia SUA este fracturată” în ordinea economică globală, Rusia și China desprinzându-se de democrațiile occidentale. El a subliniat că un al treilea ”grup” s-a format în „marele sud”, cu țări precum Brazilia și India, despre care crede că nu se vor alătura pe față Rusiei, dar vor acorda prioritate propriilor interese, rezistând presiunii occidentale de a tăia legăturile economice sau cele militare cu Moscova.

Ce pregătește SUA pe fondul riscurilor geopolitice actuale

Într-o notă de săptămâna trecută, agenția Moody’s a anunțta că mediul extern va rămâne provocator pentru China, deoarece SUA și alte țări cu venituri mari își repoziționează politicile comerciale și de investiții în tehnologie în lumina considerațiilor geopolitice și de securitate tot mai mari. Roche crede că Beijingul este conștient de faptul că SUA vor încerca să-și reducă influența globală prin creșterea „decalajului tehnologic”,care se poate extinde de la 5 la 10 ani în prezent, la aproximativ 20 de ani. Pentru a face acest lucru,

Roche anticipează că Washingtonul și-ar putea folosi puterea pentru a monopoliza comerțul cu țări care inovează în domenii tehnologice, capabile să dezvolte atât rachete, cât și telefoane, mobile – cum ar fi industria semiconductoarelor din Țările de Jos.