Se dau până la 60.000 de euro pentru români. Sumele au fost majorate

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, informează că a fost alocată suma pentru perioada de tranziție 2021-2022 pentru tinerii fermieri. Potrivit ministrului suma se ridică al 100 de milioane de euro. El amintește că prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 au fost prevăzute fonduri totale de 476 de milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri.

Așadar, în perioada tranziției vor crește alocările maxime pentru proiecte, de la 50.000 la 70.000 de euro pentru exploataţiile care integrează în planul de afaceri, operaţiuni de condiţionare procesare şi/sau agricultura ecologică, pentru exploataţiile cu dimensiunea economică între 30.000 şi 50.000 SO (Standard Output – producţie standard n.r.) şi de la 40.000 la 60.000 de euro pentru exploataţiile între 12.000 şi 29.999 SO.

“Criteriile de selecţiile sau introducerea unor noi criterii de selecţie având în vedere o coerenţă internă la nivelul finanţărilor din sectorul agricol în perioada de tranziţie sunt următoarele: dacă în planul de afaceri este cuprinsă şi activitatea de protecţie a mediului precum gestionarea eficientă gunoiului de grajd sau agricultura de precizie, de asemenea, principiul integrării în cadrul planului de afaceri a construirii şi modernizării de clădiri cu destinaţie agroalimentară, a achiziţiei de echipamente în vederea creşterii performanţei economice, şi constituie un avantaj principiul apartenenţei la o forma asociativa”, a anunţat, recent, ministrul Agriculturii.

Fonduri totale de 6,2 miliarde de euro

Amintim că programul de tranziție pentru 2021-2022 are alocate fonduri totale de 6,2 miliarde de euro, din care trei miliarde de euro plăţi directe şi 3,2 miliarde de euro din pilonul II destinat măsurilor de investiţii.

Din această sumă, 2,56 miliarde de euro provin din PNDR 2020 la care se adaugă 700 de milioane de euro din instrumentul de redresare al UE (EURI).