„Peste 12.000 de oameni au fost angajaţi, noi, la stat, deşi domnul Orban se lăuda că o să facă scurtă la mână concediind pilele PSD. Vedem că a făcut scurtă la mână angajând pilele PNL. Suntem convinşi că oamenii văd şi vor sancţiona la vot aceste abuzuri liberale „, a declarat Lucian Romaşcanu duminică, într-o conferinţă de presă la sediul partidului.

PSD cere demisia lui Orban și a guvernului PNL

„600 de mii de angajaţi în şomaj tehnic, 425.000 de oameni rămaşi fără loc de muncă. Eurostat plasează România pe locul 3 la creşterea şomajului în UE, în martie 2020, faţă de octombrie 2019, când a preluat guvernarea de la PSD. 518.400 IMM-uri cu afaceri închise sau în scădere.

Totalul îl reprezintă 37 de miliarde de euro, asta este suma care s-a pierdut din cifra de afaceri a companiilor din România. Alte cifre, 170.000 de companii nu ştiu dacă-şi vor relua activitate după 1 iunie,

Produsul Intern Brut va avea o scădere fără precedent, de minus 14,4% în trimestrul II, preţurile vor creşte cu 22%, prognoza oficială a INS-ului.

În următoarele trei luni se prefigurează un tablou acut al prăbuşirii economice, rezultat al proastei guvernări liberale, producţia industrială va scădea cu 21%. (….) Cererea de servicii, cifra de afaceri din acest domeniu va scădea cu 29% .(…)

Astea sunt cifrele guvernării Orban, asta este şi tot ceea ce am spus până acum arată că liberalii au transformat lozinca ‘prin noi înşine !’ în lozinca: ‘pentru noi înşine !. Astea sunt cifrele guvernării pentru tot ceea ce am spus până acum şi pentru altele, extrem de grave, şi prezentate de mass-media, PSD cere imperativ demisia domnului Orban şi a guvernului PNL”, a mai afirmat Romaşcanu.

Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea