Jackie Brock Doyle, purtătorul de cuvânt al Jocurilor (Locog), a anunţat azi într-o conferinţă de presă că ”3.000 de bilete au fost puse în vânzare ieri seară (duminică) şi toate au fost cumpărate”.

Dintre acestea, 600 au fost la gimnastică, una din disciplinele cele mai căutate.

”Vom face acelaşi lucru zilnic”, a promis ea.

În faţa furiei suporterilor obişnuiţi, care au trebuit să se lupte pentru un loc, uneori la preţuri exorbitante, organizatorii au anunţat că vor lua măsuri urgente pentru a umple locurile goale, precum acordarea de bilete elevilor şi studenţilor din arondismentele învecinate parcului olimpic sau militarilor care asigură securitatea la JO.

În paralel, Locog a depistat cui aparţin biletele pentru a vedea dacă unele din ele pot fi puse pe piaţă. Potrivit organizatorilor, nu este vorba de biletele sponsorilor, ci de locuri atribuite echipelor olimpice sau comitetelor naţionale.

Potrivit preşedintelui comitetului de organizare a Jocurilor, Sebastian Coe, ”sunt tot feluri de oameni – federaţii sportive, sportivi, anumite media” – care nu au putut veni. ”Majoritatea sponsorilor sunt aici”, a afirmat el.
Imaginile jenante cu locuri goale în timpul probelor au fost arătate duminică dimineaţă de televiziune, inclusiv la turneul de tenis de la Wimbledon.

Luni dimineaţă, site-ul Locog oferea bilete cu ţârâita la preţuri astronomice, precum cele pentru nataţie (peste 300 euro un loc).

Vânzarea online a biletelor pentru JO a suscitat critici încă de la început, locurile fiind atribuite prin tragere la sorţi, iar numeroşi doritori s-au trezit direcţionaţi greşit, în timp ce rămâneau tichete nevândute.

Au existat circa 22 milioane de cereri pentru cele 8,8 milioane bilete disponibile. 75 la sută din bilete au fost propuse publicului, 12 la sută comitetelor naţionale olimpice, 5 la sută ”familiei olimpice” şi 8 la sută sponsorilor.
Sursa: Agerpres
Citeşte şi:
Primele PROBLEME la Jocurile Olimpice

Te-ar putea interesa și: