Sarcina noastră se transformă din aceea de a înfrânge coronavirusul în cea de a proteja libertatea

Camilla Cavendish, expertă în politici publice la Universitatea Harvard și consilieră a departamentului britanic de sănătate, a scris o opinie pentru Financial Times cu privire la modul în care putem învinge coronavirusul și totodată ne putem proteja și libertatea.

Vaccinurile ar fi trebuit teoretic să pună capăt stării de urgență pandemice, să nuanțeze în roz finalul unui an extrem de întunecat. Însă filmul acela a început să ruleze cu încetinitorul. Peste 50% din adulții britanici au fost inoculați cu cel puțin o doză de vaccin, iar rata spitalizărilor s-a prăbușit. Cu toate acestea, în mod straniu, miniștrii au devenit dependenți de expansiunea restricțiilor asupra libertății, arată Financial Times. 

În vreme ce parlamentul prelungește cu încă șase luni puterile de urgență prevăzute de Legea Coronavirusului – cu trei luni peste termenul-limită promis pentru ridicarea interdicțiilor – și guvernul promovează planuri autoritare de reprimare a protestelor și interzicere a călătoriilor peste hotare, eu mă întreb ce e mai rău: graba senină cu care miniștrii zdrobesc acum libertățile democratice sau lipsa de reacție la acest fapt. Opoziția Maiestății Sale pare că s-a blocat pe poziția muțeniei. Singurii care mai încearcă să tragă guvernul la răspundere sunt unii parlamentari conservatori, dintre aceia cu insignă la rever, nu tocmai cei mai telegenici.

Boris Johnson își dorește cu disperare o cale „ireversibilă” de ieșire de sub restricții. E de înțeles, așadar, că nu vrea să riște să se pripească. Dar, după ce a fost mustrat acum un an pentru nesăbuință, guvernul său a devenit teribil de ostil asumării de riscuri, fix în momentul în care nu era cazul. Matt Hancock [secretarul (ministrul) sănătății și asistenței sociale – n.trad.] declara joi că nu poate prezice dacă legislația de urgență va fi abrogată cu certitudine peste șase luni. Însă al doilea val s-a încheiat. Spitalizările s-au prăbușit cu 90% față de momentul lor de vârf. Pur și simplu nu poți justifica asemenea iureșuri fără precedent asupra libertăților când nu există nici un fel de urgență.

Marile puteri europene devin îngrijorate

Miniștrii se arată îngrijorați că varianta sud-africană ar putea face ravagii și ar putea reduce eficiența vaccinurilor. Însă deocamdată probele în acest sens sunt neclare. Mai mult: dacă guvernul chiar ar fi atât de înspăimântat de varianta sud-africană, nu i-ar fi lăsat pe bogați să călătorească pentru a închiria proprietăți, în vreme ce tuturor celorlalți ni se interzice să plecăm în concediu.

Acum un an, când întreaga lume se închidea, am zburat cu un avion neverosimil de gol de la New York la Londra. Mă așteptam să fiu luată la interogatoriu sau măcar să mi se ia temperatura. Tot ce am pățit în schimb a fost să primesc un pliant plin de scuze, în limba engleză, care mă ruga să-i spun cuiva, dacă nu mă deranjează prea tare, dacă am fost cumva în Wuhan, China. Acum, după 12 luni, când avem un vaccin și testare regulată anti-Covid-19, miniștrii vor să impună amenzi de 5.000 de lire fie și pentru simpla prezență pe un aeroport, fără un „motiv rezonabil”. Astfel de motive pot include competiții sportive de elită, activități de voluntariat și nunți – dar nu și vizitarea unui soț ori a unui părinte.

Ceea ce aduce cu o tentativă de a lupta războiul deja încheiat, din partea unor politicieni și a consilierilor lor științifici care s-au ars cu bilanțul deceselor. Și vine la pachet cu niște lacune ridicole. Poți călători în străinătate pentru a-ți vinde a doua casă – așa-zisa „clauză Stanley Johnson”, numită după tatăl premierului. Dar atât de puternică e mania revigorării pieței imobiliare încât în Anglia și Țara Galilor agenții imobiliari și potențialii cumpărători zburdă din casă în casă fără nici o grijă. Poți face oricând o vizită unui bătrân necunoscut pentru a-i arunca o privire prin casă. Dar bunica nu, nu ți-o poți vizita.

Pe măsură ce contradicțiile se tot acumulează, argumentele în favoarea interdicțiilor se subțiază tot mai mult. Guvernul a îndemnat populația să se vaccineze, să se testeze și să rămână în carantină. Cei mai mulți s-au conformat, așteptându-se ca normalitatea să revină curând. Și chiar trebuie să revină curând, fiindcă această a treia carantină a adus țara în genunchi. În numele femeile care suferă de pe urma violenței domestice, în numele copiilor care deja nu mai încap pe listele de așteptare ale psihiatrilor, în numele vârstnicilor doborâți de singurătate, în numele pacienților ce nu pot ajunge nici acum la medicul lor, deși au nevoie de mai mult decât de o consultație video, în numele lor cine vorbește? Când am decis noi să-i abandonăm pe acești oameni? Guvernul susține că și-a jalonat foaia de parcurs de ieșire din carantină cu „date [pandemice], nu date [calendaristice]”, dar unde sunt analizele cost-beneficiu cu privire la sănătatea mentală și la suferințele economice?

Mamele știu ce se întâmplă

Mamele pricep ce se întâmplă. La poarta școlii, la supermarketuri și pe rețelele sociale auzim adevăruri larg răspândite despre vătămările și angoasele ce vor lăsa cicatrici mult timp după pandemie. Guvernanții, cu salariul lor lunar stabil și trăind în confort, nu par să realizeze că o întreagă națiune ajunsă în pragul suportabilității poate că nici nu mai are energia necesară pentru a-și ridica vocea. Atunci când sondajele indică susținere pentru perpetuarea interdicțiilor, parlamentarii cu cap ar trebui să se întrebe cum anume, mai exact, a ajuns o națiune să fie într-atât de timorată.

Cancelarul [ministrul finanțelor – n.trad.] Rishi Sunak îndemna națiunea în septembrie să învețe să trăiască cu coronavirusul și să „trăiască fără teamă”. De atunci s-au întâmplat niște lucruri îngrozitoare, iar proasta gestiune a campaniei de vaccinare de către UE a amplificat incertitudinea. Însă noi trebuie să ne redobândim simțul măsurii, încurajați de o campanie de vaccinare care a mers peste așteptări în termeni de receptivitate și eficiență.

Nimic din toate acestea nu e facil. Însă gândirea de grup [fenomen psihologic care duce la decizii iraționale sau disfuncționale – n.trad.] a prins rădăcini pe coridoarele puterii, iar premierul nostru liberal a ajuns să fugă de riscuri fix atunci când era nevoie să-și recupereze tupeul.

El trebuie de asemenea să se asigure că acei miniștri care stau cu degetul nerăbdător pe trăgaci nu vor profita de pandemie pentru a eroda libertățile democratice. Legea care conține prevederi în privința poliției, infracțiunilor, condamnării și instanțelor ar conferi poliției puteri draconice de a opri manifestații, chiar și proteste solitare ale unor indivizi, și i-ar permite secretarului de interne să decidă care proteste constituie „perturbări grave” – o prevedere mai degrabă potrivită Rusiei ori Chinei. Concomitent, intervalul la care sunt revizuite interdicțiile a fost mărit pe tăcute. În martie 2020 primul set de reguli sanitare era obligatoriu reevaluat o dată la 21 de zile. Acum, la fiecare 35 de zile.

În ciuda pierderilor tragice de vieți, suntem acum mai aproape de a fi capabili să trăim cu virusul și să-l gestionăm, așa cum își imagina Hancock, „similar cu gripa”: inoculându-ne repetat cu vaccinuri ajustate an de an. Încă nu cunoaștem totul. Dar, dacă nu ne vom restabili simțul măsurii, s-ar putea să ne trezim că ni l-am pierdut pentru totdeauna.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim