S-a decis! Când se votează prelungirea stării de urgență în România
Momente cruciale în aceste zile, în România. Iohannis a dat decretul pentru prelungirea stării de urgență, însă liderii unor partide se opun. Totul depinde de modul în care votează PSD.
Astfel, Joi, 16 aprilie, ora 12.00, va avea loc PLENUL COMUN on-line pt incuviintarea prelungirii starii de urgenta, se arata într-o counicare a PNL.
Liderii Pro România și ALDE, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat deja că se opun prelungirii măsurilor de restricție până pe 14 mai, însă adoptarea decretului depinde de voturile PSD.
Conform unor surse din partid citate de digi24.ro, social democrații vor discuta într-o ședință CEx care este mandatul parlamentarilor.
Dacă Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, Preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea, conform legii 453/2004.
Surse din PSD au declarat însă pentru Digi24.ro că, cel mai probabil, parlamentarii PSD vor vota pentru prelungirea stării de urgență.
„Nu ne putem asuma creșterea numărului de cazuri, chiar dacă suntem nemulțumiți de măsurile luate de guvern. Dacă nu trece decretul vom fi arătați cu degetul”, au declarat sursele citate.
„Va exista mâine o consultare destul de largă cu fiecare județ în parte, ca și poziție a fiecăruia în ceea ce privește prelungirea stării de urgență. Există viziuni diferite. Dar să nesocotești necesitatea stării de urgență nu e un lucru pe care cred că și-l poate asuma cineva. Evident că este nevoie în continare de măsuri restrictive în ceea ce privește circulația populației, măsuri pentru protejarea sănătății populației. Eu personal nu cred că se va putea întâmpa acest lucru (blocarea decretului de către PSD – n.red.).
Dar Guvernul trebuie să înțeleagă că nu face suficient pentru România și pentru economia României în special. Dacă Guvernul nu va înțelege strigătul partidelor parlamentare din România, atunci este obligatoriu ca Parlamentul să se pună cu adevărat în funcțiune și să revină la muncă și să legifereze urgent peste ordonanțele proaste date de către Guvern sau să legifereze legi noi pentru domeniul economic”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, pentru Digi24.ro.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.