„Vă pot spune că nu există nicio certitudine în momentul de faţă cu deschiderea sezonului turistic la 1 iunie. Există o propunere, nu s-a semnat încă niciun parteneriat între cele trei ţări, urmează să mai avem săptămâna viitoare o întâlnire între cei patru premieri.

Desigur, ne dorim ca cetăţenii români care pleacă într-o vacanţă în Bulgaria, în Grecia, să fie în siguranţă acolo, să nu aibă probleme de o eventuală carantină şi să fie la fel de în siguranţă, să nu se întoarcă în carantină sau într-o auto-izolare când se întorc pe teritoriul României”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi 24.

Starea de alertă trebuie aprobată înainte de acordul cu cele 3 țări

„Spre deosebire de celelalte trei ţări (Grecia, Bulgaria, Serbia, n.r.), România trebuie să mai parcurgă o etapă, etapa de aprobare a stării de alertă de către Parlament, care probabil că se va întâmpla astăzi (miercuri, n.r.).

Trebuie să vedem dacă vor exista modificări la starea de alertă pe care Parlamentul am înţeles că le-ar aduce, şi apoi, în urma evaluării acestui lucru, putem vorbi de încheierea unei eventuale înţelegeri între cele trei ţări.

Nu ne putem angaja din punct de vedere statal la un parteneriat în condiţiile în care avem o oarecare incertitudine cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii români şi cetăţenii străini care intră pe teritoriul României pe perioada stării de alertă”, a explicat Virgil Popescu.

Turismul în România se va redeschide, cel mai probabil, pe 15 iunie

„Eu sunt convins că vom avea acest partenariat cu celelalte state şi vom avea grijă ca turiştii români să se ducă în siguranţă în ţările respective. Cred că putem vorbi de sezonul estival atunci când vom finaliza această evaluare de două săptămâni.

Noi am relaxat măsurile, avem o evaluare care se va finaliza la 1 iunie, prima evaluare o avem la sfârşitul acestei săptămâni, după care vom vedea exact ce s-a întâmplat în acel week-end în care toată lumea a ieşit din casă.

Eu sper să nu se fi întâmplat nimic spectaculos din punctul de vedere al creşterii îmbolnăvirilor, şi dacă toate lucrurile merg normal vorbim de o primă relaxare cu deschidere de terase la începutul lui iunie şi apoi o nouă evaluare şi cred că 15 iunie, în cazul în care toate lucrurile sunt în regulă din toate punctele de vedere, poate fi o dată să vorbim şi de hoteluri şi de mare şi de munte şi de turism în România”, a precizat Virgil Popescu.

Purtarea măștii nu va fi necesară la terase

„Nu vor fi măsuri care să nu poată fi puse rapid în funcţiune, că doar nu ne apucăm să punem pereţi la mese, să facă construcţii. Vorbim de măsuri normale, de distanţare socială, în sensul să nu fie foarte aproape la masă. E clar că pe terasă nu pot purta măşti, că n-ai cum să te duci la terasă cu masca atunci când vrei să bei un suc sau o cafea sau să mănânci, asta este evident”, a adăugat Virgil Popescu.