Premierul Ludovic Orban a declarat, în timpul şedinţei de Guvern ce a avut loc joi, că s-au primit numeroase solicitări de repatriere din Spania, din partea românilor care au avut contracte sezoniere acolo.

Este vorba despre cetăţeni „care sunt serioși și care într-adevăr merită întreaga noastră atenție pentru a fi aduși în țară”, a declarat prim-ministrul. Totuşi, el a subliniat că aceştia vor fi ajutaţi, însă numai dupa verificări riguroase, pentru a nu se repeta cazul cu avionul de la Barcelona.

„Mai multe țări au intrat în zona roșie, ca urmare va trebui să impunem intrarea în carantină a cetățenilor veniți din aceste zone. Vă solicit ca în videoconferința cu prefecții să creșteți capacitatea de cazare pentru carantină.

Am primit mai multe solicitări din Spania, din partea unor cetățeni români, care au avut contracte sezoniere, care solicită să îi susținem în revenirea în țară. Cum am procedat și în Italia, cu o verificare foarte serioasă, trebuie să facem liste, o selecție riguroasă,

Aveți mare grijă că știți ce am pățit cu avionul de la Barcelona. Este nevoie de o selecție riguroasă, este vorba despre cetățeni români care au avut contracte, care sunt serioși și care într-adevăr merită întreaga noastră atenție pentru a fi aduși în țară”, a declarat Orban în timpul şedinţei de Guvern de joi.

La ce se referea premierul Ludovic Orban când menţiona avionul de la Barcelona?

Reamintim că, pe data de 13 martie, pasagerii unei curse aeriene care a aterizat la Timișoara, venind de la Barcelona, nu au fost supuși niciunui control de către reprezentanții DSP Timiş.

„La Barcelona, înainte să plecăm, ne-au luat temperatura la fiecare. Avionul a fost cam trei sferturi plin. Pe ici pe colo mai era câte un loc liber. Chiar am întrebat-o pe stewardesă dacă sunt probleme, și ne-a spus că Timișoara nu e zonă de risc și că n-o să fie nicio problemă. Când am coborât din avion, înainte de locul unde polițiștii de frontieră verifică actele, erau două măsuțe cu multe hârtii pe ele, dar nu era nimeni. Nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nimic, nimic. Doar cel care a verificat pașaportul m-a întrebat dacă am fost în altă țară decât Spania în ultimele 14 zile”, declara o pasageră din acel avion.