Românii ar putea fi vaccinați cu cea de-a treia doză. Florin Cîțu: Specialiștii se întreaptă spre acest lucru

Românii ar putea fi vaccinați cu cea de-a treia doză. Florin Cîțu: Specialiștii se întreaptă spre acest lucru
Publicat de Corina Chiriac la 20 iulie 2021, 17:11

Premierul Florin Cîțu a susținut o declarație de presă de la Palatul Victoria. În cadrul declarațiilor, acesta a vorbit și despre cea de-a treia doză de vaccin, precizând că s-ar putea s fie nevoie de ea și în România.

Românii ar putea fi vaccinați cu cea de-a treia doză. Florin Cîțu: Specialiștii se întreaptă spre acest lucru

În cadrul declarațiilor de marți, de la Palatul Victoria, premierul a precizat că singura pregătire pentru următorul val al pandemiei este vaccinarea, subliniind că rămân destule vaccinuri și pentru cea de-a treia doză.

”Rămân vaccinuri și pentru a treia doză. Așteptăm decizia, dar specialiștii se întreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Așa arată direcția în care merg discuțiile”, a declarat Florin Cîțu.

Medicii nu trebuie obligați

În ceea ce privește vaccinarea medicilor, premierul a spus că obligarea acestora nu reprezintă o variantă. El a mai spus că a discutat cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre variantele de legislație prin care să fie testați obligatoriu medicii.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că vor avea loc mai multe ședințe cu experții din domeniu pentru analizarea datelor și studiilor științifice, înainte de a lua o decizie în acest sens.

“Este o preocupare pe care și noi o avem. Vom avea mai multe întâlniri cu experții pentru evaluarea datelor științifice publicate la nivel internațional. Sunt câteva categorii de risc care sunt luate în calcul sau sunt avute în vedere, și aici mă refer la persoanele care au un risc foarte expus de expunere, cum este personalul medical și persoanele care sunt vulnerabile.

Vom decide la momentul potrivit dacă se va pune problema să facem o a treia doză. Este un aspect la care suntem foarte atenți iar în perioada următoare vom avea mai multe ședințe de lucru.

Dacă va fi nevoie de o a treia doză, vom folosi aceeași infrastructură. Trebuie făcute anumite update-uri ale softurilor”, a declarat medicul.

 

 

 

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.