În urmă cu puține zile, România a înregistrat una dintre cele mai importante victorii din istoria sa la categoria dispute internaționale. Potrivit unei decizii a Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris, Enel va plăti 401 milioane de euro în contul a 13,57% din acțiunile Electrica Muntenia Sud, acțiuni pe care, potrivit contractului de privatizare al societății, gigantul italian ar fi urmat să le cumpere suplimentar. Litigiul dintre cele două părți a fost declanșat, în 2014, de evaluarea diferită a valorii respectivelor părți sociale: dacă Enel oferea circa 250 de milioane de euro, autoritățile de la București ar fi dorit să încaseze puțin peste jumătate de miliard. Judecătorii de la Paris au înclinat balanța în favoarea părții române, iar acum banii primiți ar urma să fie folosiți pentru modernizarea sistemului de distribuție a energiei.
Nu trebuie uitat, totuși, că în iulie 2016 România a pierdut un alt proces intentat Enel la aceeași Curte de Arbitraj. Atunci, Bucureștiul solicita despăgubiri de aproape 835 de milioane de euro și circa 379 de milioane de lei pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. Nu numai că plângerea a fost respinsă, însă au fost plătite și cheltuieli de judecată de 1,5 milioane de euro. Cererea statului român se baza pe un raport al Curții de Conturi care indica faptul că atât Enel, cât și celelalte firme care au cumpărat filiale Electrica (CEZ și E.On) nu ar fi investit în extinderea și modernizarea rețelelor de distribuție sumele promise la privatizare. Procesul cu cehii de la CEZ, cărora li se cereau pentru aceleași motive daune de 81 de milioane de euro, a fost pierdut și el, în primăvara lui 2015, iar câteva luni mai târziu a fost primită o decizie nefavorabilă și în litigiul cu E.On, căruia i se solicitau despăgubiri de 33 de milioane de euro.

Ecologizări disputate

Istoria disputelor comerciale implicând statul român și ajunse la curțile internaționale de arbitraj de la Paris, New York sau Londra este mult mai lungă. În decembrie 2011, de pildă, OMV a dat în judecată autoritățile de la București la Tribunalul din Paris, cerând despăgubiri de 20 de milioane de euro pentru o serie de lucrări de mediu la Rafinăria Brazi și combinatul Doljchim. Acestea ar fi trebuit decontate de stat, conform contractului de privatizare al Petrom. „Ministerul Mediului și Comitetul de analiză nu sunt de acord cu unele elemente de decont în acest caz“, explica la acea dată ministrul Mediului, Attila Korodi. Ori argumentele noastre nu au fost suficient de bune, ori, după cum spun unele guri rele, statul s-a apărat foarte prost în acest caz, cert este că arbitrii au dat câștig de cauză austriecilor.
O situație similară s-a înregistrat și în toamna anului trecut, când expira termenul de șase luni acordat de OMV pentru plata unor despăgubiri de 150 de milioane de lei pentru alte lucrări de ecologizare. În caz contrar, firma de la Viena amenința cu un nou proces la Paris. Aparent, de această dată suma a fost plătită, întrucât din datele accesibile la acest moment nu rezultă că OMV ar fi intentat o nouă acțiune contra României.

Micula vs România

În februarie 2016, România a pier­dut definitiv procesul deschis la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de frații Micula. „Decizia este finală, iar statul nu mai are altă cale de atac pentru anularea acesteia. Decizia este executorie în toate țările care intră sub competența ICSID“, declara la acea vreme Ioan Micula. Totul a început de la o serie de facilități fiscale pe care le-au primit în calitatea lor de cetățeni suedezi și pe care statul român le-a retras abuziv, după cum au constatat judecătorii internaționali. În același timp, autoritățile române susțin că tratatul bilateral referitor la investiții semnat cu Suedia nu mai este valabil de la data aderării la Uniunea Europeană, având în vedere că Suedia face parte la rândul ei din UE și, așadar, relațiile economice dintre cele două state se supun începând din 2007 regulilor Uniunii. O a treia parte, Comisia Europeană, susține că despăgubirile solicitate de frații Micula ar fi ajutor de stat ilegal.

Totuși, proprietarii European Foods, European Drinks și Transilvania General Import Export au câștigat procesul și în faza inițială, iar acum ar urma să primească despăgubiri de peste 200 de milioane de euro. Statul român susține că a făcut plata daunelor încă dinainte de decizia finală din proces, însă în martie 2016 frații Micula susțineau că nu au primit nimic.

Reversul medaliei

Nu la fel de ghinionist a fost statul român în 2009, în litigiul cu Eastern Duty Free (EDF), inițiat de cea din urmă după ce pierduse contractual de operare a spațiilor duty free de pe Aeroportul Otopeni. EDF opera aceste spații începând din 1992, în urma unei asocieri cu Sky Services LTS. În 2002, aceasta s-a retras din parteneriat, iar spațiile au fost scoase din nou la licitație.

În 2012, am avut încă o data noroc: cererea omului de afaceri grec Spyridon Roussalis, care solicita despăgubiri de 115 milioane de dolari, a fost respinsă de curtea de arbitraj din Paris. Disputa a fost înregistrată în 2006, când Roussalis a solicitat să se constate că gajul instituit de AVAS asupra acțiunilor deținute de el, prin intermediul a două companii românești, la Malimp SA a fost ilegal. Malimp fusese privatizată în 1998 și, potrivit AVAS, cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel încât acțiunile s-au întors în posesia statului.

Și în martie 2015 ne-a trecut glonțul pe la ureche. Controversatul personaj Hassan Awdi, condamnat la opt ani de închisoare pentru delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani în relație cu CFR Mesagerie SA și fugit din România înainte de pronunțarea sentinței, a dat în judecată statul în 2010, pretinzând că drepturile sale de investitor american au fost încălcate în România. Din fericire, deși Awdi solicita daune de 447 de milioane de euro în legătură cu disputele legale privind Rodipet SA (firmă pe care o cumpărase de la stat), arbitrii ICSID au hotărât că daunele care i se cuvin sunt de numai 11 milioane de euro. În ciuda acestui eșec și a problemelor sale cu legea, presa a relatat la sfârșitul anului trecut că Awdi se gândește să dea din nou în judecată România și să ceară daune de 900 de milioane de euro pentru privatizarea eșuată a CFR Mesagerie. El susține că, înainte să cumpere de la stat această companie, i s-a ascuns faptul că ea era ținută pe linia de plutire prin viramente din bugetul CFR Călători.

În luptă cu nume grele

O nouă dispută internațională cu Awdi s-ar putea adăuga altor cazuri importante deja aflate pe rolul curților de arbitraj și implicând România. Astfel, în august 2016, canadienii de la Gabriel Resources anunțau că au reclamat România la Centrul International pentru Rezolvarea Disputelor de Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) în legătură cu stoparea proiectului de la Roșia Montană, în care dețineau o participație de 80%. „Prin ac­ți­u­ni­le și inacțiunile ei, România a blocat și a împiedicat implementarea proiectului, fără procedurile necesare și fără compensații, privând efectiv Gabriel de întreaga valoare a investițiilor“, se arată în plângere. Despăgubirile solicitate se ridică, se pare, la nu mai puțin de patru miliarde de dolari.

Și The Nova Grup Investments BV, companie înregistrată în Olanda și controlată de familia omului de afaceri Dan Adamescu, a chemat autoritățile de la București în fața ICSID. „Statul român, prin ASF și alte instituții, a falimentat compania de asigurări Astra. Singura șansă pentru a demonstra acest adevăr este un arbitraj inter­național“, spunea anul trecut fiul lui Adamescu, Alexander.

Un al treilea nume mare care ar putea deschide un proces in­ter­național împotriva României este KazMunaiGaz, compania kazahă care controlează Rompetrol Group (actualul KMG International). Aceasta a chemat autoritățile la negocieri, dorind ridicarea sechestrului asigurator pus pe mai multe active ale Rompetrol, sechestru care blochează vânzarea a 51% din acțiuni către chinezii de la CEFC Energy. „Avem promisiuni că în curând ne vom așeza la masa discuțiilor. Mi-aș dori să se termine cât mai rapid, pentru că e vorba de bani foarte mulți de investit în România și este păcat să se piardă aceste oportunități“, afirma la începutul lunii februarie Cătălin Dumitru, vice-președintele KMG International. În caz că negocierile nu vor ajunge la un rezultat satisfăcător pentru ambele părți, disputa va ajunge la ICSID.

Pe lista cazurilor aflate în dis­cuție la ICSID se numără și cel prin care, în 2014, Alpiq AG din Elveția (companie asociată „băiatului deș­tept“ Nicolae Buzăianu) a contestat încheierea contractului prin care Hidroelectrica îi furniza electricitate la un anumit preț, dar și cel din 2012, prin care frații Marco și Stefano Gavazzi au contestat anularea contractului de privatizare a combinatului siderurgic de la Oțelu Roșu.

4 miliarde de dolari. Aceasta pare a fi suma pe care canadienii de la Gabriel Resources, firma care deține circa 80% din proiectul Roșia Montană, o cere drept despăgubire de la autoritățile de la București după ce acestea au stopat controversata investiție minieră.

401 milioane de euro va încasa statul român pentru circa 13% din acțiunile Electrica Muntenia Sud, a decis recent curtea de arbitraj de la Paris într-un proces inițiat împotriva Enel în urma unui litigiu având la bază contractul de privatizare al societății.