Se apropie vara şi perioada vacanţelor, iar, anul acesta, românii ar putea avea parte de o surpriză atunci când vor merge la terase sau restaurante!

Ospătari, barmani şi bucătari din Pakistan, Nepal sau Thailanda

Ei ar putea fi serviţi de tot mai mulţi pakistanezi, nepalezi sau thailandezi. Patronii de localuri din România se confruntă cu o criză acută de personal, iar soluţia pare să fie muncitorii din alte ţări. Angajaţii calificaţi din ţara noastră s-au reprofilat pe domeniile mai puţin afectate de criza generată de pandemie.

Ştirile PRO TV îl prezintă pe un proprietar de restaurant din Braşov care, de la o lungă listă de aşteptare pentru angajări în 2019, a ajuns acum si servească personal pe clienţii care-i trec pragul. Patronul face acum demersuri la AJOFM pentru a putea angaja doi ospătari, un barman şi un bucătar din Pakistan.

“De ce îmi e teamă mie… când vine un bucătar de al nostru putem să îl verificăm o zi două, îl văd în bucătărie cum se mişca, pe când de acolo ţi l-a adus şi ăla e, ţi-l poate schimba dacă nu e pe gustul meu, dar durează o să fie greu să ne înţelegem în limba engleză, să îi explici omului ce înseamnă omletă ţărănească”, spune Costi Bertea, potrivit stirileprotv.ro.

Un alt proprietar de restaurant, Ştefan Gleveșanu, are nevoie de 12 bucătari, care vor sosi să lucreze pentru el tocmai din Nepal: “Întotdeauna am preferat să lucrez cu oameni din ţară şi să ofer salarii destul de bune pentru acest domeniu, dar găseşti tot mai greu în ţară.”

Cât îi costă pe patroni să angajeze muncitorii străini?

Patronii localurilor româneşti trebuie să le asigure cazare angajaţilor ce sosesc din străinătate. În plus, fiecare muncitor le va scoate din buzunar patronilor câte o mie de euro, care vor ajunge la firmele de recrutare. Muncitorii vin gata şcoliţi în România.

“Majoritatea angajaţilor din acest sector s-au reprofilat, unii au plecat în străinătate, alţii s-au reprofilat pe plan local şi de aceea a fost nevoie să se suplinească din spaţiul non ue, din Sri Lanka şi Nepal”, spune Cristina Mihai, reprezentant al unei firme de intermediere a forţei de muncă.

Cum se poate implica statul român?

Reprezentanţii industriei hoteliere din România atrag atenţia că aici ar trebui să se implice şi statul român şi să-i atragă pe românii întorşi acasă în timpul pandemiei, după ce lucraseră peste graniţe.

“Pe lângă efortul antreprenorilor, avem nevoie şi de un stimul de la stat pentru a atrage forţa de muncă. Avem şansa de a atrage o parte din cei care au lucrat înainte de criză în diaspora şi s-au întors acasă în pandemie”, subliniază Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hotaliere din România.

În prezent, mii de locuri sunt disponibile şi pe litoralul Mării Negre, unde aproape toate hotelurile şi restaurantele deschise au postat anunţuri de angajare. Salariile cele mai mici pleacă de la 2.350 de lei brut pentru o persoană fără calificare.

ANOFM are în evidenţă 822 de oferte de muncă în domeniul ospitalităţii. “Peste 360 erau lucrători în bucătărie, ajutor de bucătar, erau şi oferte de locuri de muncă pentru ospătari, recepţioner, şef de recepţie, cameristă de hotel”, precizează Corina Scarlat, şef Serviciu Comunicare ANOFM.

Sursă foto: Dreamstime