Vedetele își plâng jurnalistul monden preferat

SURSA FOTO: Facebook, Gelu Gheorghe Chelu

La aflarea veștii despre Gelu Chelu, multe vedete au trimis mesaje îndurerate de condoleanțe familiei, pe pagina de Facebook a jurnalistului lor preferat. Printre cei care au reacționat astfel se numără și Connect-R, Kamara, Gabriella Nastas, Maria Andria, Raluca Podea, Iuliana Marciuc, Helciug Dan.

„Mergi în pace Gelu! Acolo unde nu mai porți haina grea a trupului!”, a scris Connect-R.

„Ne lega o prietenie de peste 20 de ani, care a început în Redacția TvMania/TvSatelit. Am fost colegi, am devenit prieteni. Eu mi-am continuat drumul în muzică, el a rămas în presă până azi. Cu toate acestea, am rămas prieteni și ne întâlneam cu drag la fiecare eveniment sau în cercuri private. Gheorghe Chelu alias „Gelu”, așa cum îl alintam toți, a plecat fizic dintre noi azi, dar va rămâne în sufletele celor care l-au îndrăgit. Gelu era un suflet de copil cum rar întâlnești. Îi plăcea să se bucure alături de prieteni. A scris sute de articole despre mine de-a lungul timpului și e probabil unul dintre cei mai prolifici ziariști din România. Condoleanțe familiei lui… Drum lin, om frumos cu suflet de copil. Bunul Dumnezeu să te primească în Paradisul Veșnic”, a transmis, la rândul lui, Kamara.

„Gelutzu meu Gelu Gheorghe Chelu. Vreau să te păstrez în inima mea, așa minunat cum te-am cunoscut. Să-ți MULȚUMESC pentru primii mei pași pe care i-am făcut alături de tine, primele interviuri, emisiuni ,apariții, proiecte. Tu ai fost cel care m-ai botezat “MEGAN FOX DE ROMÂNIA” încă de la prima noastră întâlnire. Și așa voi rămâne, în amintirea ta! Îmi va fi dor de vocea ta și de al tău “Ce face iubirea mea, Cea mai minunată fată din Univers?!” Ultima oară te-am strâns în brațe de ziua mea și erai fericit ca un copil că urma să mergi la DisneyLand. Am sperat până în ultima clipă că te vei întoarce la noi… aveam atâta treabă de făcut! Ești și vei ramâne CEL MAI TARE PIAR MANAGER , EVER-FOREVER , așa cum îți plăcea să te alint! Drum lin, Geluțu meu minunat! Te iubesc”, a scris Gabriella Nastas pe propria pagină de Facebook.

„Gelu, mă bucur că mi-ai dat ocazia să te cunosc… Am filmat alături de el cel mai recent clip al meu și ne-am distrat foarte tare împreună. Nu îmi vine să cred că acum vorbesc la trecut despre el… Drum lin printre îngeri! Condoleanțe familiei… Gelu Gheorghe Chelu”, a scris Maria Andria.

„A plecat într-o lume mai bună… prietenul nostru drag, jurnalistul Gelu Gheorghe Chelu… Dumnezeu să te ghideze spre Lumina Lui… Ai fost un om cu un suflet de aur… O să ne lipsești tare,” a reacționat Dan Helciug.

„Doamne… Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a scris Paula Chirilă într-un comentariu.

„Iartă-mă că nu ți-am răspuns timp de 2 luni…”, a scris cu regret George Burcea pe InstaStory.

„Dumnezeu să îl odihnească!!!”, a spus Raluca Podea.

„Mare regret! Să fii mereu în lumină, om bun!”, a transmis Iuliana Marciuc.

O prietenă a făcut anunțul trecerii în neființă a lui Gelu Chelu

Trista veste a fost dată pe Facebook de o prietenă a lui Gelu Chelu, Daniela Popa.

„Nu îmi vine să cred că scriu asta acum! Mi se pare ireal, Gelutzule Gelu Gheorghe Chelu! Am un mare gol în stomac exact că în ziua în care s-a întâmplat cu tată! De dimineață m-a durut capul toată ziua! Dumnezeu te-a primit la El și o să faci cele mai frumoase interviuri acolo! O să vizitezi Disneyland-ul din Ceruri și o să te mai uiți din când în când ka noi, muritorii! Gelutzule, nu vrei să știi cât de rău îmi pare și cât am sperat să te mai văd, să te aud!

Am tot verificat telefonul în perioada asta cât ai fost în spital! Îmi lipsesc mesajele și telefoanele tale, chiar dacă ne mai balacaream din când în când. Doamne, câtă treaba aveam! Refuz să cred că ai plecat așa, că nu o să fim împreună săptămâna viitoare la Vâlcea, așa cum am plănuit, că nu o să mai vii să mă iei cu taxiul de acasă să mergem împreună la evenimente…

Nu mai am cuvinte! Lumea mondenă și presă mondenă vor fi foarte triste fără ține, Gelule! Te iubește multă lume, să știi! Sper să îți găsești liniștea, să găsești pizza bună acolo unde ești, torturi și Pepsi și tot ce îți place! Dumnezeu să te aibă în pază lui! O să ne lipsești tare, Gelutzule! Te iubim!”, a fost mesajul scris de Daniela Popa pe pagina sa personală de socializare, potrivit Spy News.