Într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului, premierul Florin Cîţu anunță că România devine competitivă pe piaţa internaţională. Mai exact, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, exporturile au crescut cu 3,9%, în perioada 1 ianuarie – 31 martie.

Totodată, în aceași postare, premierul țării a ținut să sublinieze faptul că această creștere a exporturilor se datorează faptului că Guvernul țării a reușit să ia cele mai bune măsuri din punct de vedere economic într-o perioadă extrem de dificilă.

„Am luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic şi se vede. România devine competitivă pe piaţa internaţională. INS: ‘În perioada 1.I – 31.III 2021, exporturile au crescut cu 3,9%’. ‘Faţă de luna martie 2020, exporturile din luna martie 2021 au crescut cu 20,1%'”, a scris Cîţu, luni, pe pagina de Facebook a Guvernului.

Exportul din România a cresut în 2021

De menționat este faptul că, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în primele trei luni ale anului 2021, exporturile FOB au însumat 17,719 miliarde de euro. De cealaltă parte, importurile CIF au înregistrat o valoare de 23,046 miliarde de euro.

În ceea ce privește procentele, exporturile au crescut cu 3,9% în 2021. Pe de altă parte, importurile au crescut și ele la rândul lor cu 7,1%, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020.

Mai exact, potrivit sursei citate, în luna martie, exporturile FOB au însumat 6,526 miliarde de euro, pe când importurile CIF 8,782 miliarde de euro. În același timp a fost înregistrat un deficit 2,256 miliarde de euro.

Spre deosebire de luna martie a anului 2020, supranumit și anul pandemiei de coronavirus, exporturile din luna martie 2021 au crescut cu 20,1%, iar importurile cu 20,6%, mai arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică.

Cifrele relevă faptul că în ciuda crizei financiare și sanitare, România a început deja să se redreseze din punct de vedere economic.

Sursă foto: Facebook, Guvernul României