România dă lovitura în UE. Suntem la masa mare. Cifrele care arată totul

România dă lovitura în UE! Cifrele publicate în data de 12 noiembrie de către Oficiul European de Statistică arată totul. Ne aflăm printre primele țări din Uniunea Europeană.

Datele publicate Eurostat arată că producţia industrială a scăzut cu 0,4% în zona euro şi a înregistrat o creştere zero în Uniunea Europeană în septembrie, comparativ cu luna precedentă, pe fondul relaxării măsurilor destinate să limiteze pandemia de coronavirus, conform agerpres.ro

Producţia industrială a crescut cu 0,6%

În august, producţia industrială a crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,9% în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri lunare ale producţiei industriale în septembrie, faţă de luna precedentă, au fost înregistrate în Cehia (4,1%), Slovacia (3,4%), Polonia (3,1%), Danemarca (2,5%), Ungaria şi Bulgaria (ambele cu 2,3%), Germania, Grecia şi Croaţia (toate cu 1,7%), Franţa şi România (ambele cu 1,5%), cel mai sever declin fiind consemnat în Italia (minus 5,6%), Irlanda (minus 4,7%) şi Portugalia (minus 3,8%).

În septembrie, comparativ cu perioada similară din 2019, producţia industrială a scăzut cu 6,8% în zona euro şi cu 5,8% în Uniunea Europeană.

Singurele creşteri în septembrie 2020 comparativ cu luna similară din 2019 au fost în Polonia (3,3%) şi Portugalia (2,5%), iar cel mai sever declin a fost în Irlanda (minus 13,6%), Germania (minus 8,7%), Olanda şi Franţa (ambele cu minus 6,1%).

România a înregistrat în septembrie o scădere anuală de 2,9% a producţiei industriale, similară cu declinul din august.

Inflația s-a menținut negativ în zona euro

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost pentru a treia lună consecutiv în teritoriul negativ, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază analiştii.

Inflaţia stabilă în octombrie se explică în principal prin faptul că preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2% (faţă de 1,8% în septembrie), în timp ce preţurile la energie au înregistrat o scădere de 8,4% (faţă de un declin de 8,2% în septembrie).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 0,4% în octombrie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări s-a menţinut la 0,2%.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară. Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 18 noiembrie.