Conducerea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) salută finalizarea de către Departamentul de Stat al SUA a procesului de evaluare a cererii României privind disponibilitatea achiziţionării Sistemului de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă – SIML şi notificării, în acest sens, a Congresului SUA, conform procedurilor standard americane.

„Pentru îndeplinirea misiunilor la standarde adaptate provocărilor actuale, Forţele Navale au nevoie de un sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, interoperabil cu celelalte sisteme care urmează să intre în dotarea forţelor navale şi cu cele din dotarea altor state membre ale NATO.

Sistemul se pliază cel mai bine pe cerinţele operaţionale

Conform cerinţelor Forţelor Navale, parametrii SIML trebuie să permită îndeplinirea misiunii de descurajare, neutralizare sau distrugere a navelor de suprafaţă adverse, dar şi de apărare a căilor de comunicaţii maritime proprii”, informează MApN într-un comunicat transmis vineri seară.

Potrivit sursei citate, la nivelul MApN, programul de înzestrare SIML a fost fundamentat prin parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în sistemul integrat de management al achiziţiilor pentru apărare.

În urma analizei documentelor de program, a reieşit că singurul sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă complet operaţional, modern, testat şi livrat către forţe armate din state NATO (Polonia), şi care se pliază cel mai bine pe cerinţele operaţionale, este sistemul bazat pe racheta Naval Strike Missile (NSM). Alte state ale căror forţe armate au în dotare racheta NSM (dar nu şi sistemul) sunt Germania, Norvegia, Statele Unite ale Americii şi Malaezia.

Se va asigura instruirea militarilor

Prin proiectul de lege care va fi înaintat Parlamentului se propune aprobarea atribuirii de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS, pentru realizarea „Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă”, aferentă programului de înzestrare SIML.

Prin implementarea acestui program va fi asigurat, pe lângă sistemul propriu-zis, şi pachetul de suport logistic iniţial, instruirea militarilor privind folosirea în luptă a sistemului şi actualizarea permanentă a bazei de date privind parametrii tactici ai ţintelor, precizează ministerul.

Costurile programului de înzestrare „Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă” (SIML), aşa cum sunt cuprinse în proiectul de lege care va fi înaintat Parlamentului, sunt estimate la 200 milioane euro, fără TVA, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie, aşa cum va fi stabilită prin lege de Parlament.

Procedura specifică anterioară de achiziţie pentru SIML a fost anulată de autoritatea contractantă ca urmare a faptului că singurul operator economic care a depus o ofertă în cadrul procedurii specifice reglementată de HG 630/2018 nu a mai dorit continuarea negocierilor din cadrul etapei a II-a.

A crescut numărul de instalaţii mobile de lansare achizitionate

Faţă de procedura anterioară, în proiectul actual configuraţia sistemului a crescut atât în complexitate, cât şi în numărul de instalaţii mobile de lansare şi în numărul de muniţii care vor fi achiziţionate, se arată în comunicat.

Conform acestuia, după aprobarea Congresului SUA şi a Parlamentului României urmează a fi purtate discuţii şi negocieri de natură tehnică pentru stabilirea configuraţiei finale a achiziţiei, dar şi modul de punere în practică, prin cooperare tehnologică şi industrială a unei capacităţi de producţie şi realizare a mentenanţei constituită la nivelul unui operator economic român, care va fi o capacitate strategică, aşa cum este definită de Legea nr. 232/2016 (art. 5, alin. b).

„Pe lângă înfiinţarea unor locuri de muncă înalt calificate, realizarea unei infuzii de capital în economia românească şi dezvoltarea unei facilităţi de nivel tehnologic de ultimă generaţie în industria naţională de apărare, această cerinţă răspunde şi unui interes naţional de securitate, astfel încât în situaţii de criză sau război să nu fie necesară trimiterea echipamentelor în afara teritoriului naţional pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii sau mentenanţă”, menţionează MApN.

Elemente esenţiale pentru apărarea împotriva navelor de suprafaţă

Achiziţia Sistemului de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă face parte din cele cinci programe de înzestrare prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României pentru care Parlamentul a transmis, în anul 2020, aprobarea prealabilă de iniţiere a procedurilor de atribuire a contractelor aferente.

Prin achiziţia SIML de la Guvernul SUA se asigură accesul la instruirea personalului pentru folosirea în luptă a sistemului pe baza experienţei practice a Armatei SUA (acces la proceduri de instruire inclusiv cele clasificate), accesul la bazele de date cu caracteristicile/parametrii tactici ai ţintelor (acces la bazele de date clasificate proprietate a guvernului SUA), interoperabilitatea în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, furnizarea echipamentelor criptografice şi cu regim special integrate în SIML (acestea vor permite accesul la comunicaţii de voce şi date, în mod criptat bazat pe tehnologii proprietate a Guvernului SUA).

„Aceste elemente sunt esenţiale în realizarea capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă, aferentă programului de înzestrare SIML, care se poate realiza numai prin contract de tip acord guvern la guvern, între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, în cadrul Programului Foreign Military Sales (FMS)”, se subliniază în comunicat.

Obiectivul de înzestrare este planificat a fi realizat până în anul 2024.