Deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad, a tras un semnal de alarmă printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care a subliniat că țara este efectiv „pe hold”, în așteptarea unei soluții politice care întârzie să apară. În opinia sa, fiecare zi pierdută în această criză înseamnă o notă de plată tot mai mare pentru cetățeni, iar lipsa unui guvern stabil accentuează blocajele administrative și lipsa de reprezentare externă.

Deputatul Mihai Fifor a tras un semnal de alarmă

Deși părea că situația s-ar putea stabiliza, totul a fost dat peste cap, iar criza s-a prelungit în urma unui gest politic care a „răsturnat masa”, lăsând procesul de desemnare a unui nou prim-ministru în incertitudine. România rămâne astfel suspendată între declarații contradictorii, orgolii și o incapacitate evidentă de a forma o majoritate funcțională. În lipsa unui guvern activ, statul nu poate răspunde eficient provocărilor interne și internaționale, iar administrația funcționează în regim de interimat.

„România? Pe hold. În continuare, fără un guvern stabil. Cu o factură din ce în ce mai mare pentru fiecare zi pierdută. Dacă ieri lucrurile păreau că intră în normal, astăzi nimic nu mai e clar. Cineva s-a gândit „să răstoarne masa” și criza politică se prelungește. Nominalizarea noului prim-ministru întârzie, iar țara rămâne, încă o dată, suspendată între declarații, indecizii, orgolii și incapacitate de a coagula politic. România este fără guvern funcțional, într-un moment în care orice oră de blocaj înseamnă costuri reale uriașe pentru cetățeni. Ecofin – ratat. Summit-ul NATO – în câteva zile. România? În criză”, a scris deputatul pe Facebook.

România este complet nepregătită pentru două momente internaționale cruciale

Fifor atrage atenția că România este complet nepregătită pentru două momente internaționale cruciale. În această săptămână, țara nu are o reprezentare clară și legitimă la Consiliul ECOFIN, unde se discută teme fiscale esențiale pentru viitorul statelor membre ale Uniunii Europene.

În paralel, urmează Summitul NATO, eveniment la care vor fi abordate teme strategice majore precum securitatea regională, consolidarea Flancului Estic și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. În timp ce aliații se pregătesc intens, România este, potrivit lui Fifor, „pe nicăieri”, fără coerență, fără stabilitate și fără capacitatea de a-și susține ferm interesele în dosarele majore.

„Săptămâna aceasta, România nu are o voce clară și legitimă la Consiliul ECOFIN, unde se discută chestiuni fiscale vitale pentru toate statele UE. La doar câteva zile distanță, urmează Summitul NATO, unde securitatea regională, Flancul Estic și parteneriatul strategic cu SUA vor fi în prim-plan. Summit pentru care aliații se pregătesc intens. România? Pe nicăieri. Nu are stabilitate, nu are coerență, nu are forța de a negocia ferm în dosarele majore. Are doar incertitudine. Lipsă de predictibilitate și o administrație care se zbate în interimat”, a completat deputatul.

Guvern, Palatul Victoria
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Criza politică are efecte directe asupra funcționării statului și asupra vieții de zi cu zi a românilor

Proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) stagnează, reformele sunt amânate, iar lipsa de predictibilitate sufocă mediul de afaceri, care este deja într-o poziție fragilă. În acest context, investitorii privați așteaptă să vadă dacă România mai este un partener credibil, în timp ce politicile fiscale sunt formulate fără coerență, pe fondul unui deficit în creștere. Întârzierea deciziilor administrative afectează veniturile cetățenilor, care simt direct efectele unei economii puse „pe pauză”.

Deputatul Mihai Fifor susține că România nu își mai permite această criză și că este nevoie urgentă de un guvern stabil, funcțional și asumat. El cere renunțarea la ezitările politice și formarea rapidă a unui executiv capabil să reprezinte cu responsabilitate interesele cetățenilor atât în țară, cât și în afara granițelor. Potrivit acestuia, fiecare zi pierdută în calcule și jocuri de putere înseamnă un cost suportat de români. Nu mai este loc pentru amânări.

„Cine plătește prețul acestui joc periculos? Românii. Zi de zi. Pentru că proiectele PNRR stagnează. Pentru că reformele sunt amânate. Pentru că lipsa de predictibilitate sufocă efectiv mediul de afaceri și așa puternic încercat. Pentru că investitorii așteaptă să vadă dacă România mai e un partener credibil. Pentru că deficitul crește, iar politicile fiscale se fac fără coerență. Pentru că, în timp ce deciziile întărzie, oamenii își văd veniturile erodate și viitorul pus pe pauză. Își mai permite România această criză? Din păcate, nu.

Avem nevoie de guvern stabil, funcțional, asumat. Nu de ezitări sterile. Avem nevoie de reprezentare reală în plan european și internațional – nu de improvizație pe fond de criză. Și mai ales, avem nevoie de responsabilitate față de cetățeni. Pentru că în fiecare zi în care ne pierdem în calcule politice, nota de plată merge la români. Și nu mai e loc de amânări”, a conchis el.

Postarea poate fi vizualizată aici.