Ce îi atrage pe aceștia la facultățile de medicină din Europa de Est? Reputaţia în creştere a diplomelor obţinute la universităţile din Europa de Est care predau cursuri în limba engleză, dar și taxele de şcolarizare mai mici decât la universităţile de top din Occident și admiterea, care nu la fel de dificilă.
New York Times dă exemplul unui student la medicină din Statele Unite, unde chiar şi şcolarizarea la universităţi publice poate depăşi 30.000 de dolari pe an. Pe jumătate costă școlarizarea în Universitatea din Semmelweis, plus eventuale burse pe care studenții le pot obține.
De altfel, dintre toate țările est-europene,Ungaria a atras cei mai mulți viitori medici din Vest: per total, numărul de studenţi străini a crescut cu 21% în intervalul 2005-2011 – de la 13.601 la 16.465 – potrivit Institutului de Statistică al UNESCO, care defineşte drept ‘student străin’, orice student care nu şi-a făcut studiile liceale în respectiva ţară.
Și în Polonia a existat o creştere de 80% a numărului de studenţi străini între 2005 şi 2010, ultimul an pentru care sunt disponibile cifre statistice. La rândul său, Republica Cehă a raportat o dublare a numărului de studenţi străini în acelaşi interval, în timp ce Slovacia a înregistrat o creştere de peste cinci ori a numărului acestora, potrivit UNESCO.

Universitatea Carolină din Praga are o reputaţie puternică în rândul studenţilor la medicină interesaţi de Europa de Est, iar Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", din Cluj-Napoca, România, atrage, de asemenea, un număr tot mai mare viitori medici, farmacişti şi medici stomatologi, potrivit New York Times.

Ironic este că în urmă cu câteva zile, președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, declara pentru Capital că viitorii medici români folosesc studiile de la facultățile de medicină din România ca rampa de lansare către salarii mult mai mari în străinătate.