Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova păşeşte într-o nouă etapă de cooperare cu ţările partenere. Aceasta vorbește, în contextul vizitei oficiale efectuate la Bruxelles, despre o relaţie bazată pe transparenţă şi încredere reciprocă, conform comunicatelor oficiale ale Preşedinţiei de la Chişinău, citate de Agerpres.

Dezghețarea relațiilor cu partenerii europeni printre priorități

”Sunt ferm convinsă că reînnoirea dialogului politic şi dezgheţarea relaţiilor cu partenerii europeni vor contribui la construirea unui stat de drept, la consolidarea unei democraţii veritabile şi a unei economii funcţionale”, a declarat Maia Sandu. Aceasta a avut, pe parcursul vizitei de două zile, întâlniri cu şefii principalelor instituţii europene, precum şi cu membri ai executivului şi parlamentului UE.

Aceasta s-a referit, în cadrul întâlnirilor, la priorităţile mandatului său în funcţia de preşedinte – în special, lupta împotriva corupţiei, accelerarea accesului la vaccinul anti-COVID-19 pentru medici şi lucrătorii medicali din prima linie, intensificarea cooperării economice, obţinerea unui sprijin pentru agricultori şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi importanţa asistenţei UE pentru Republica Moldova.

Republica Moldova dorește o cooperare strânsă cu UE

Interesul Republicii Moldova este de a extinde şi aprofunda cooperarea cu Uniunea Europeană în mai multe domenii, inclusiv pe dimensiunea politicii externe, precum şi în ce priveşte integrarea continuă în domeniile economic, energetic, de protecţie a mediului şi al serviciilor, potrivit Maiei Sandu.

”Puteţi conta pe Uniunea Europeană pentru sprijinirea agendei reformatoare, inclusiv a sistemului judiciar şi a eforturilor anticorupţie atât de necesare, precum şi a luptei şi redresării în urma #COVID19″, a dat asigurări Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, după întâlnirea avută luni cu Maia Sandu.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a menţionat că UE susţine în totalitate o agendă de reformă puternică şi lupta împotriva corupţiei în Republica Moldova, aşa cum a cerut electoratul. ”Suntem solidari în lupta împotriva #COVID-19 şi în continuarea redresării socio-economice”, a dat asigurări oficialul european.

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Laura Codruţa Kovesi

În prima zi a vizitei, Maia Sandu a avut întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, cu Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreşedintele Comisiei Europene, Josep Borrell. De asemenea, ea s-a întâlnit cu Johannes Hahn, Comisar European pentru Buget şi Administraţie, cu Didier Reynders, Comisar European pentru Justiţie şi cu Oliver Varhelyi, Comisar European pentru Vecinătate şi Politica de Extindere.

Marţi, preşedintele Maia Sandu a avut întrevederi cu Alexander De Croo, prim-ministru al Regatului Belgiei, cu Majestatea Sa Regele Philippe al Belgiei şi cu David Maria Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

Duminică, înainte de vizita oficială, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al Parchetului European.