În companiile administrate de primarul Capitalei, Gabriela Firea, se plătesc salarii şi atât, scrie marţi seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

Acesta prezintă o listă de companii municipale în care ponderea cheltuielilor de personal reprezintă mai mult de 70% din totalul cheltuielilor de exploatare.

Astfel, la Regia Generală de Apă Bucureşti RA, ponderea cheltuielilor de personal în total cheltuieli de exploatare este de 100%, urmează Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA şi Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA, toate cu o pondere de 92% a cheltuielilor de personal.

Apoi, Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Transportului SA şi Compania Municipală Turistică Bucureşti SA – 91%, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA – 89%, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA – 79%.

Sinecuri pentru PSD

Urmează Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA – 78%, Compania Municipală Energetica Bucureşti SA – 75%, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA – 72% şi Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA – 70%.

O altă companie din lista prezentată de Cîţu este Societatea de Transport Bucureşti, unde cheltuielile de personal sunt la 73%.

”Aşa arată structura cheltuielilor companiilor administrate (căpuşate?) de Gabriela Firea. Se plătesc salarii şi atât. La RATB, peste 10.000 de angajaţi, cheltuieli de personal 73%. Cum să mai faci şi investiţii sau reparaţii?”, scrie Florin Cîțu.

”Pe românește, SI-NE-CURI pentru PSD!!!”, acuză ministrul de Finanțe.


Te-ar putea interesa și: