Răsturnare de situație! Prima reacție a Andreei Bălan după ce Burcea și noua iubită au luat COVID-19! Ce a transmis

Răsturnare de situație! Prima reacție a Andreei Bălan după ce Burcea și noua iubită au luat COVID-19! Ce a transmis
Publicat de Alecsandru Ion la 17 octombrie 2020, 23:05

Andreea Bălan și-a surprins fanii care poate se așteptau ca vestita cântăreață să fie îngrijorată, după ce fostul său soț George Burcea și actuala lui iubită Viviana Sposub au anunțat că s-au infectat cu noul coronavirus.

La doar câteva ore după ce Viviana Sposub a confirmat faptul că este infectată și că s-a izolat, la fel ca George Burcea, la domiciliu, Andreea Bălan a publicat pe Instagram o fotografie în care zâmbește larg și este plină de energie pozitivă.

Artista pare complet detașată de problemele de sănătate ale fostului său soț. ”O sâmbătă plină de zâmbete vă doresc”, a scris vedeta lângă fotografia care a strâns, în nici șase ore de la publicare, peste 10.000 de aprecieri.

Fanii nu se așteptau la asta

Andreea Bălan și-a surprins astfel fanii care se așteptau, poate, ca vestita cântăreață să fie îngrijorată, după ce fostul său soț George Burcea și actuala lui iubită Viviana Sposub au fost diagnosticați cu SARS-CoV-2, arată cancan.ro.

Viviana Sposub, una dintre concurentele de la ”Ferma. Orășeni vs. Săteni”, a confirmat sâmbătă că a fost testată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit declarațiilor făcute de vedeta de la Pro TV, a mers să-și facă testul de vineri, după ce a aflat că iubitul său George Burcea, are SARS-CoV-2. Tânăra a lăsat să se înțeleagă că ea și George Burcea ar sta izolați în aceeași casă.

Bruneta a mai spus că a prezentat mici semne de răceală în urmă cu câteva zile însă nu s-a gândit că ar avea, de fapt, COVID-19.

”Ieri, după ce George a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, am decis să mă programez la testare. Tocmai ce am primit rezultatul și mi-a fost confirmat faptul că am și eu virusul.

”Vom sta izolați la domiciliu”

Momentan, ne simțim bine amândoi, iar pentru următoarea perioadă vom sta izolați la domiciliu. Vă ținem la curent cu starea noastră, dar sunt sigură că vom trece cu bine peste acest moment”, a declarat Viviana Sposub.

Actorul George Burcea a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2, vineri. în urma efectuării unui test rapid:

”Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă.

Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viață, cât se poate de rapid”, a declarat George Burcea vineri.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.