Cunoscutul om de afaceri Ion Țiriac l-a dat în judecată pe Marius Vecerdea. Cu toate acestea, cauza a fost clasată.

„Țiriac, în calitate de cetățean maghiar, cu domiciliul dat în Monte Carlo, m-a chemat în judecată la tribunalul din Budapesta pentru calomnie. Este foarte recentă treaba, am dat la tradus detaliile. Culmea culmilor, mi-a venit numai în limba maghiară, fară o traducere în limba engleză. Toate documentele sunt numai în limba maghiară Am rămas perplecs. Și o amendă daca o primesc mi-o aduce în limba engleză. Principalul aspect de menționat este faptul că am sentință definitivă care clasează toată cauza„, a declarat Marius Vecerdea pentru SpotMedia.ro.

Ulterior, Vecerdea a menționat că Țiriac a inițiat acest proces deoarece a fost deranjat de faptul că a fost numit „mustăcios octogenar”.

În schimb, Vecerdea susține că Țiriac a fost validat în funcția de președinte al Federației Române de Tenis de Tribunalul București deși nu s-a identificat sub nicio formă și nu a prezentat nici măcar Cartea de Identitate ca să arate că este cetățean român.

„El m-a dat în judecată pe calomnie pentru că l-am făcut mustăcios octogenar. Este singurul aspect pe care eu l-am folosit și îl folosesc cu încăpățânare cu referire la persoana lui. De ce îl numesc așa? Ca să se ferească de toată răspunderea, el nu a prezentat și nu s-a identificat sub nicio formă. Nu știm. E cetățean român? Are CNP aici? Are domiciul aici? Habar nu are nimeni, n-a văzut nimeni un document. Iar ca să fii președintele unei asociații sau ONG precum FRT există reglementări foarte clare care specifică această obligativitate, că trebuie să îl identifici pe om. Așa vine orice terorist, își face o asociație, nu-și dă buletin, adresă, cetățenie, nimic… Și el scrie că îl cheamă Bulă Gheorghe, fără CNP, fără adresă, fară nimic. Asta a făcut Țiriac. Acestea sunt breșe în sistemul de organizare judiciară al României încălcate de Tribunalul București”, a mai spus Vecerdea.

De asemenea, Marius Vecerdea a dezvăluit că a redactat deja o sesizare pe care o va trimite Tribunalului București. Reprezentantul Tenis Club Pamira Sibiu invocă faptul că Tribunalul București a încălcat atât legile din România, cât și cele europene.

„Este o sesizare care se referă la modul de organizare internă al Tribunalului București, cu referire la încălcarea unor legi. Legea de organizare judiciară a întregului sistem juridic, respectiv 304/2004 și regulamentul de organizare judiciară din România, respectiv regulamentul CSM, emis în baza legii de organizare judiciară. Sunt niște încălcări ale unor judecători și grefieri din cadrul Tribunalului București, care pur și simplu nu respectă legea. Am dat toate dovezile, ce s-a încălcat.

Toată organizarea judiciară cu referire la mediul asociativ din România, tot ce înseamnă asociații, fundații, federații, uniuni, confederații și alte astfel de structuri, cum ar fi patronatele și sindicatele – atunci când se înființează, funcționează și se modifică, fac adrese la instanțele de unde au sediul. În cazul federațiilor, instanțele sunt tribunalele. Majoritatea federațiilor sportive își au sediul în București și, ca atare, toate reglementările acestea și, mai ales modificarea de acte constitutive se reglementează la Tribunalul București în baza legii asociative și prin anumite încheieri sau sentințe”, a adăugat Marius Vecerdea.

În plus, Vecerdea intenționează să facă demersuri similare și către ministerul Justiției, Guvern, Parlament și Administrația Prezidențială.și în pace, să nu mai aperi hoțiile din trecut. Să tragem linie și să mergem înainte. A zis da, da, cum să nu, facem totul legal. A făcut-o muci! Praf! A făcut praf totul. Toate legile… Sunt 17 dosare pe rolul instanțelor din România cu referire la toată această țigănie a Federației Române de Tenis. Nu au scăpare! Au călcat atât de tare pe tot și pe toate legile încât nu mai au cum. I-am împins la această disperare încât să apeleze la tot felul de presiuni și să încalce toate sistemele, iar cel mai grav este cel judiciar”, a explicat Vecerdea.

Ion Țiriac nu a putut fi contactat pentru a comenta spusele lui Marius Vecerdea.

Finanțarea Federației Române de Tenis a fost sistată de MTS încă din 2017, după ce Marius Vecerdea a demonstrat în instanță că alegerile câștigate la vremea respectivă de George Cosac nu au fost valide, deoarece au participat cluburi care nu aveau drept de vot.

Din iunie 2019, funcția de președinte al FRT a fost preluată de Ion Țiriac, care a fost validat abia săptămâna trecută de instanță.