Rareș Bogdan e categoric! Ce partid a intrat pe lista neagră? Nu va ajunge la guvernare

Rareș Bogdan e categoric! Ce partid a intrat pe lista neagră? Nu va ajunge la guvernare

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Gabriel Zamfirescu la 29 septembrie 2020, 14:25
Din cuprinsul articolului

Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, este categoric. A închis ușa unui partid în perspectiva guvernării după alegerile parlamentare. Nu au nicio șansă. Condiția este imposibil de îndeplinit.

Rareș Bogdan continuă războiul de la distanță cu cei de la UDMR. Europarlamentarul liberal nici nu vrea să audă că PNL ar putea face alianță cu maghiarii după alegerile parlamentare. Mai mult, l-a ironizat pe șeful acestora, Kelemen Hunor.

I-a pus o condiție pe care acesta nu ar putea să o îndeplinească niciodată. Totuși, Rareș Bogdan nu este pe aceeași lungie de undă cu premierul Ludovic Orban. Acesta spusese anterior că UDMR ar putea să fie partener la guvernare pentru PNL.

Rareș Bogdan e categoric!

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, pune condiții celor de la UDMR pentru a fi acceptați într-un eventual guvern condus de liberali după alegerile parlamentare din decembrie. Europarlamentarul PNL anunță că liderul Uniunii, Kelemen Hunor, trebuie să treacă, în fiecare dimineață, o probă nemaiîntâlnită.

Hunor a fost ironizat maxim de Rareș Bogdan. „Atunci când Kelemen Hunor ne va recita în fiecare dimineață articolul 1 din Constituție și va înțelege… Ceea ce trebuie să învețe dânsul și cei care vor să facă alianță este că România este stat unitar, național și indivizibil”, a spus Rareș Bogdan, conform Antena 3.

La începutul lui septembrie, la reuniunea preşedinţiei Grupului PPE, Ludovic Orban a declarat că, după alegerile parlamentare, PNL îşi doreşte ca parteneri de guvernare PMP şi UDMR, ambele formațiuni membre PPE.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.