Costin Ojog, desemnat lider al PUSL Ilfov

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) și-a ales liderul filialei Ilfov. Mai exact, este vorba despre Costin Ojog, cel care până acum, a condus organizația ca președinte interimar.

„Îmi doresc ca acest partid și această organizație să crească de la zi la zi, să reușim ca în anul electoral ce urmează, unul extrem de greu, să câștigăm primării, consilii locale și să fie un an bun pentru toată lumea” a afirmat Costin Ojog, președintele ales al PUSL Ilfov.

Hubert Thuma, susținut la președinția Consiliului Județean Ilfov

Cu această ocazie, PUSL a anunțat că la președinția Consiliului Județean Ilfov îl va susține pe liberalul Hubert Thuma. Acesta este actualul președinte al CJ Ilfov.

„Începând de astăzi domnul Hubert Thuma are susținerea noastră, a PUSL. Probabil noi vom depune doar listă de consilieri și îl vom susține cu toată puterea noastră, pentru că știe ce are de făcut. Vedeți, fac o paralelă cu Ministerul Transporturilor. De ce nu avem 50 de kilometri de autostradă dați în folosință într-un an, dar am tăiat 200 de kilometri de panglică. Pentru că tot s-au schimbat. De aceea la Ilfov vrem continuitate, Hubert a demonstrat că poate să coabiteze cu toți factorii politici, în interesul județului”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Liberalul a fost și el prezent în sală, alături de umaniști.

„Vă mulțumesc pentru oportunitate și pentru încredere. Avem multe lucruri în comun, dorința de a crește și de a dezvolta Ilfovul. Politica se face în general cu oameni de valoare și văd mulți oameni de valoare aici în sală, sunt convins că mulți dintre dumneavoastră veți fi consilieri locali și județeni, primari, parlamentari și împreună vă aștept să dezvoltăm județul nostru”, le-a transmis Hubert Thuma celor prezenți.

„Mă bucur că azi, la evenimentul nostru s-au întâlnit două repere ale administrației publice, Cristian Popescu Piedone și Hubert Thuma. Doi oameni care au dovedit că și administrația publică, la fel ca și politica, trebuie să se facă așa cum spune tot timpul PUSL – cu demnitate, onoare și curaj. Atunci când una din cele trei virtuți ale ființei umane lipsește, apar și derapajele”, a spus Lavinia Șandru, președintele Institutului de Studii Social Liberale al PUSL.

Hubert Thuma este al doilea lider politic al unui alt partid, pentru care PUSL își anunță susținerea. Primul a fost Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.