Manifestanţi antiguvernamentali au pătruns marţi în zori în clădirea care adăposteşte parlamentul şi administraţia prezidenţială la Bişkek, capitala Kîrgîzstanului, contestând rezultatul alegerilor legislative de duminică, au raportat mai multe media.

Ulterior, manifestanţii l-au eliberat din închisoare pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev „fără să facă uz de forţă sau de arme”, a declarat pentru AFP unul dintre partizanii săi, Adil Turdukuov, care a asistat la scenă.

Circa 2.000 de protestatari au pătruns în clădire

Celula fostului lider se afla în clădirea Comitetului pentru securitate naţională şi gardienii nu au opus nicio rezistenţă, potrivit sursei.

Fotografii publicate de serviciul în limba kirghiză al postului de radio Free Europe au arătat manifestanţi invadând principalul centru al puterii din Kîrgîzstan. Mai multe media locale au raportat, de asemenea, că protestatarii au pus stăpânire pe clădirea respectivă.

Un martor care a participat la mişcare a indicat, sub protecţia anonimatului, că aproximativ 2.000 de protestatari au pătruns în clădire. „Nimeni nu a încercat să o apere când a intrat mulţimea”, a afirmat el.

„Ne-am oprit, am cântat imnul naţional şi am pătruns în clădire fără să întâmpinăm rezistenţă”, a adăugat el, precizând că numai câţiva „agenţi tehnici” se aflau în interior şi s-au retras rapid.

Ciocniri violente cu forțele de poliție

Luni, cel puţin 120 de persoane au fost spitalizate la Bişkek după ciocniri între poliţie şi manifestanţii care contestau rezultatele alegerilor legislative din ajun dominate de cele două partide la putere.

Manifestanţii au reclamat demisia preşedintelui Sooronbai Jeenbekov şi organizarea de noi alegeri. Acuzaţii de fraudă, în special voturi cumpărate, au umbrit scrutinul organizat duminică.

Kîrgîzstan este o țară din Asia Centrală. Se învecinează la nord cu Kazahstanul, la vest cu Uzbekistanul, la est cu China, iar în sud-vest cu Tadjikistanul. Este un stat fără ieșire la mare și muntos.

Țara a făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991, când a devenit independentă. A rămas relativ stabilă în anii 1990, deși a devenit din ce în ce mai autocratică și autoritară în ultimii ani ai regimului lui Askar Akaev.