Duminică se împlinesc doi ani de când inițiativa „Fără Penali” a ajuns în Parlament, în tot acest timp fiind blocată de PSD, este subliniat în comunicatul celor de la USR.

„PSD-ul care se dezice de Dragnea şi nu mai susţine candidaţi penali îşi bate joc de un milion de oameni care au semnat pentru ‘Fără Penali’. USR a propus votarea iniţiativei anul acesta şi organizarea referendumului odată cu alegerile locale din 27 septembrie, ca un semnal de schimbare a clasei politice înainte de alegerile naţionale din decembrie.

Dar PSD s-a opus. Duminica viitoare am fi putut să mergem la urne să votăm pentru noi aleşi locali, dar şi pentru modificarea Constituţiei astfel încât penalii să nu mai ocupe funcţii publice, astfel încât să nu mai existe un alt Liviu Dragnea în istoria României, dar PSD s-a opus”, scrie în comunicat.

Propunerea lansată de USR

Cei de la USR anunţă că revin cu o nouă propunere şi susţin votarea iniţiativei pe 6 noiembrie în Senat şi organizarea referendumului odată cu alegerile din 6 decembrie.

„Vechile partide trebuie să lase deoparte calculele electorale şi să demonstreze că vor să se reformeze după 30 de ani în care s-au rotit la putere şi nu au făcut nimic pentru oameni. ‘Fără Penali’ trebuie să ajungă literă de Constituţie!”, scrie în comunicatul transmis de USR.

Dan Barna susține că este nevoie de o schimbare a vechii clase politice

După alegerile locale de la sfârşitul lunii septembrie, alianţa USR PLUS va fi prezentă în administraţiile locale din ţară, susține Dan Barna. Declarația acestuia a fost făcută într-o conferință de presă de la Iași.

„În momentul de faţă, 27 septembrie înseamnă de fapt respectarea unui angajament USR din 2016, iar din 2018 USR-PLUS şi l-a luat faţă de cetăţeni. Angajamentul că vom fi un partid care vom conta pe termen lung în politica din România, vom fi un partid care va fi prezent în toate ciclurile electorale care urmează. Suntem în faza celui de-al treilea pas. Practic, din 27 septembrie USR PLUS intră în administraţiile locale.

Am avut povestea de succes de la Bucureşti cu consilierii noştri care au au avut o activitate remarcabilă în ultimii patru ani. De acolo a pornit USR-ul. Iată că suntem acum în pasul în care la nivel naţional USR PLUS va intra în majoritatea consiliilor din comune, oraşe, municipii şi consilii judeţene din întreaga ţară, inclusiv în Iaşi, un judeţ important nu doar pentru Moldova, dar pentru întreaga Românie”, a transmis Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS.

Conform celor spuse de Dan Barna, este nevoie de o schimbare a vechii clase politice, mai ales la Iaşi.

„Iaşul mai are o particularitate. Aici în Iaşi se vede, cum în puţine oraşe din România e atât de vizibil, necesitatea unei noi clase politice şi ce înseamnă vechea clasă politică de orice culoare. Folosind proverbul bunicilor, ‘lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba’, Iaşiul este cel mai bun exemplu în care vedem un nou USL regonflat, reşapat, reîmbrăcat, în care fostul primar PSD este acum candidatul moral PNL nou şi proaspăt.

Sunt convins că electoratul ieşean înţelege că nu se mai poate continua pe această logică a permanentei autominciuni, în această logică a prostirii în care oamenilor li se spune că ceea ce până ieri era un pesedist roşu sângeriu, brusc a devenit un galben strălucitor şi luminos”, a adăugat Dan Barna.