„Programul ‘drone pentru armata română’, cu UAS-uri (sistemul aerian fără pilot/drona), este deschis oricărui producător. Este un program care se va derula prin Direcţia Generală de Armament a MApN şi anul viitor, în funcţie de analiza făcută, se va stabili procedura, iar în urma acestei proceduri se va decide cine va fi producătorul de drone”, a transmis Nicolae Ciucă.

Derularea în bune condiții a proiectului

De asemenea, Ludovic Orban a declarat că la Fabrica de Avioane din Craiova trebuie să se deruleze în bune condiţii proiectul prin care se modernizează IAR 99 Şoim.

„La Fabrica de Avioane din Craiova ne interesează să se deruleze în bune condiţii proiectul prin care se modernizează IAR 99 Şoim, astfel încât să fie utilizat ca avion de antrenament pentru piloţii pentru F16. Acesta este proiectul pe care dorim să-l realizăm în bune condiţii, pentru că acest proiect asigură locuri de muncă, asigură deplina ocupare a Fabricii de Avioane Craiova şi avem încredere că managementul şi echipa de aici va avea capacitatea să deruleze acest contract”, a transmis premierul.

Cum a decurs întâlnirea dintre Nicolae Ciucă și noua ambasadoare a Franţei în România

Cei doi oficiali au evidenţiat importanţa dialogului strategic bilateral în materie de securitate şi apărare, conform MApN.

Ministrul român a salutat intenţia de reluare, în perioada următoare, a dialogului în format „2+2” la nivelul miniştrilor de Externe şi Apărare şi a evidenţiat relaţia de cooperare militară bilaterală existentă între cele două ţări aliate şi partenere. În context, a fost reliefată importanţa Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic.

De asemenea, întâlnirea a reprezentat, totodată, un bun prilej pentru a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Franţa în misiuni şi operaţii din perspectivă bilaterală, în context aliat şi în cadrul Uniunii Europene, precum şi dezvoltarea parteneriatelor pe termen lung în materie de echipamente militare şi cooperare industrială.

MApN a subliniat potenţialul iniţiativelor europene, în special Fondul european de apărare, pentru cooperarea industrială bilaterală.