Profi s-a extins. A ajuns la un număr de 200 de magazine Agent
Profi s-a extins în luna mai, ajungând la un număr de 200 de magazine Agent, a transmis compania, dumină, într-un comunicat.
Astfel, în baza unor contracte de colaborare, prin proiectul Agent, reţeaua încredinţează administrarea unor magazine Profi deja în funcţiune către persoane cu experienţă dovedită în retail. Cel mai adesea, dar nu neapărat obligatoriu, agentul este un fost şef de magazin Profi, cu spirit antreprenorial, care alege să se implice în şi mai mare măsură în activităţile unităţii sale şi, totodată, îşi doreşte mai multă largheţe în privinţa felului în care conduce echipa pe care şi-o şi selectează personal.
„Numărul Magazinelor Agent creşte vertiginos, fapt încurajat de Profi, ca urmare a succesului dovedit de această formulă. Magazinul Agent este o formă specifică acestei reţele, nu o franciză. Spaţiul în care funcţionează, utilajele, echipamentele şi stocul de marfă sunt în continuare în proprietatea Profi, în timp ce modalitatea prin care Agentul îşi gestionează întreţinerea magazinului, stocul de marfă şi vânzările rămân în întregime la latitudinea sa”, se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, aspectul cel mai important este însă ca, în funcţie de performanţele obţinute, de profitul magazinului, acesta ajunge să obţină câştiguri motivante.
„În prezent, dacă doreşti să începi o afacere în comerţ ai multe costuri: închirierea spaţiului, amenajarea, aprovizionarea, personalul, utilităţile şi altele. Cu toate aceste costuri suportate, nu îţi poate garanta nimeni succesul afacerii. Principalul avantaj al acestei poziţii este că devii antreprenor într-o afacere de succes, cu costuri minime şi profit decent.
La începutul anului 2019, am primit un magazin în Slatina, pe care îl consider acum ca a doua mea casă. Aici, împreună cu echipa pe care o coordonez, asigurăm peste 6.000 de produse sutelor de clienţi care ne trec pragul zilnic. Odată intrat în familia Profi, am beneficiat de training de specialitate şi de suport 24 h din 24 h din partea specialiştilor companiei. Am primit o serie de proceduri care mă ajută să îmi organizez activitatea echipei în fiecare zi şi sfaturi constructive din partea angajaţilor companiei care vin periodic în magazin pentru a te ajuta când ai nevoie.
Avem unele din cele mai bune preţuri din piaţă, reclamă în mass-media şi multe facilităţi la care mulţi antreprenori doar visează. Un alt avantaj foarte important este ca Profi m-a lăsat să mă dezvolt. În urma rezultatelor pe care le-am avut, mi s-a aprobat la sfârşitul anului 2019 preluarea unui al doilea magazin în postura de Agent. Împreună cu echipele din ambele magazine am avut rezultate bune în ultimele 6 luni şi trebuie să recunosc că sunt în discuţii cu Profi ca să preiau un al treilea magazin. Mă simt foarte bine în postura de Agent şi în siguranţă, mai ales în această perioadă economică dificilă pentru mulţi antreprenori români”, spune Marius Ivanov, Agent Profi.
Profi se extinde cu sute de magazine în fiecare an, ceea ce face ca sute de poziţii de şef şi adjunct de şef de magazin să devină disponibile.
„Consecinţa este că această reţea prezintă poate cele mai puternice oportunităţi de promovare profesională din ţară, într-unul dintre cele mai stabile domenii de activitate, aşa cum a dovedit-o situaţia creată de actuala pandemie, iar Magazinul Agent se constituie şi într-o şcoală deosebită unde se formează buni profesionişti în retail”, susţin reprezentanţii companiei.
Cu peste 1200 de magazine care funcţionează în mai mult de 570 localităţi şi cu peste 20.0000 de angajaţi, Profi este reţeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





